Papa Francisc ar urma să ia zece refugiaţi cu el în Italia, la finalul vizitei istorice pe care o efectuează pe Insula greacă Lesbos, potrivit televiziunii elene de stat ERT, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ERT, este vorba despre opt sirieni şi doi afgani.

Includerea afganilor reprezintă un gest simbolic puternic, în contextul în care Europa nu-i mai consideră în mod automat refugiaţi şi nu-i include între naţiunile ale căror cereri de azil sunt aprobate automat.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Televiziunea de stat nu citează vreo sursă a acestei informaţii.

"Nu am nimic de spus (despre acest lucru) la acest moment", a declarat pentru The Associated Press, preotul Federico Lombardi, un purtător de cuvânt al Vaticanului, contactat de agenţia americană de ştiri.

Întrebat dacă va avea informaţii mai târziu, Lombardi a răspuns "fiecare moment are semnificaţia sa".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...