Echipa Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a câştigat locul III pe echipe, dintre 147 de participante, la concursul de drept privat "Willem...
Universitatea din Bucureşti derulează un nou proiect internaţional în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului - Geoparc Internaţional UNESCO, intitulat...
Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie, la nivel naţional, pentru 16 domenii de studiu diferite, în clasamentul QS 2017 al universităţilor în...
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ai spaţiul Schengen pot participa la concursul de admitere în Universitatea Bucureşti în aceleaşi...
Mai mulţi membri ai comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti, printre care fostul ministru al Educaţiei Mircea Dumitru şi preşedintele...
Candidaţii care s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, la Universitatea Politehnica şi la Facultatea de Drept şi...
Peste 20.000 de candidaţi s-au înscris pentru admitere la Universitatea din Bucureşti, cea mai mare concurenţă fiind la Limbi Moderne Aplicate - 75,9...
Absolvenţii Academiei de Poliţie au depus, marţi, jurământul şi au fost înaintaţi în primul grad de ofiţer. Dintre cei 387 de absolvenţi, 332 sunt...
Majoritatea universităţilor de stat încheie, la finalul acestei săptămâni, sesiunile de înscrieri. La Academia de Poliţie, concurenţa era de 6,9 pe loc...
Artistul vizual Saddo, care a pictat şi peretele de pe strada Arthur Verona în cadrul Street Delivery, creează, luna aceasta, un mural de dimensiuni mari, pe...
Candidaţii care doresc să urmeze cursurile facultăţilor din cadrul Universităţii din Bucureşti se pot înscrie şi prin sistemul de admitere online,...
Oameni de teatru, de film, critici de artă şi cercetători din România, Elveţia, Marea Britanie, Germania, Italia, Belgia, Ungaria, China se vor reuni la...
Universitatea din Bucureşti a trimis, marţi, Ministerului Educaţiei copia tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta, pentru a fi analizată de CNATDCU,...
Universitatea Bucureşti cere Senatului să examineze consecinţele modificărilor propuse de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor prin eliminarea...
Cincizeci de afişe angajate social, semnate de unii dintre cei mai importanţi artişti polonezi, pot fi văzute în perioada 15 - 30 martie în cadrul...
Fostul premier Victor Ponta susţine că solicitarea Universităţii Bucureşti adresată Ministerului Educaţiei de a-i retrage titlul de doctor se înscrie în...