Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, întrebat dacă legea pensiilor speciale va fi adoptată de Camera Deputaţilor până la finalul acestei...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, a declarat, referindu-se la greva generală a cadrelor didactice, că se poate vorbi de un interval scurt timp în...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, a afirmat că suspendarea discuţiilor privind funcţiile din viitorul Guvern sau crizele care necesită soluţii...
Negocierile pentru formarea Guvernului nu sunt blocate, UDMR nu a plecat de la masa discuţiilor, iar PNL nu-şi doreşte în momentul de faţă nici un...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a transmis, miercuri seară, că USR ”a depăşit orice limită a bunului simţ”, ceea ce l-a făcut pe primarul...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe propune ”un gest politic ferm” adoptarea unei declaraţii comune a Parlamentului, care să condamne modul de...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, spune că a avertizat de nenumărate ori că AUR este un partid periculos, extremist, a cărui agendă este să...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a comentat marţi, la Digi 24, opiniile conform cărora PSD a fost partidul care şi-a impus mai des punctul de vedere...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a negat marţi, la Digi 24 afirmaţiile privind intenţia PNL de a lua Ministerul Mediului de la UDMR. Comentând...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe spune că Nicolae Ciucă este în mod automat candidatul PNL la prezidenţiale. ”Din punctul nostru de vedere, este...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni că numărul ministerelor, în Executivul coaliţiei, în actualele condiţii, este din punctul lui de...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni despre legea pensiilor speciale, că foarte curând vom avea o formă în Parlament şi într-o...
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat luni că, până în momentul de faţă, nu e nicio solicitate din partea vreunei formaţiuni...
Purtătorul de cuvânt al PNP Ionuţ Stroe afirmă că impozitare progresivă susţinută de PSD este ”o iluzie”, un sistem de impozitare extrem de...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat că România este ascultată în UE, după ce Comisia Europeană a propus un nou sprijin de 30 de milioane...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionut Stroe, a declarat marţi că nu a avut loc nicio negociere sau discuţie pe tema rocadei şi reorganizării guvernamentale...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat joi, la Antena 3, despre sprijinul pe care Comisia Europeană îl acordă fermierilor afectaţi de...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe afirmă joi că fermierii români pot fi ajutaţi cu măsuri inteligente, nu cu sloganuri sau măsuri radicale, el...
Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a scris joi pe Facebook că preşedintele şi premierul au oferit toate garanţiile că nu vor fi tăiate salarii sau...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe afirmă, într-o postare pe Facebook, că liderul AUR George Simion ”tace asurzitor”, în urma acuzaţiilor...
Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că a existat o imensă presiune publică şi...
Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionuţ Stroe, anunţă că PNL va susţine în Camera Deputaţilor scăderea pragului privind abuzul în...
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat, referitor la faptul că cei din Comisia Europeană vor reveni asupra cifrelor alocate pentru fermierii...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, joi, într-o intervenţie la Digi24, că România primeşte în acest moment cele mai mici compensaţii...