Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat că România este ascultată în UE, după ce Comisia Europeană a propus un nou sprijin de 30 de milioane euro pentru fermierii români, urmând ca până pe 5 iunie importul de cereale din Ucraina către ţara noastră să fie oprit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„România e ascultată în UE, dacă ştim să ne urmărim interesele. Vocea fermierilor români a fost auzită la nivel european. Prima veste bună este că va sosi foarte curând un ajutor în bani de la UE, după ce Comisia Europeană a propus un nou sprijin de aproximativ 30 de milioane de euro pentru ţara noastră. El se adaugă celor 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene şi jumătate aprobat deja de Guvernul Ciucă. La fel de important, se pune temporar o barieră cerealelor din Ucraina. Femierii noştri şi piaţa au nevoie de un moment de respiro, timp în care să luăm cele mai bune decizii. Până la 5 iunie, importul de cereale din Ucraina către România va fi oprit, ca urmare a activării clauzei de salvgardare de către Comisia Europeană”, a scris Ionuţ Stroe, marţi pe Facebook.
 
El a mai spus că „abordarea deschisă către partenerii europeni este calea corectă”, în contextul în care negocierile au fost purtate de către premierul Ciucă şi preşedintele Klaus Iohannis. 
 
„Iată că se poate. Trebuie să fim inteligenţi şi să folosim toată presiunea pentru ca UE să ne dea dreptate. România trebuie să continue să-şi promoveze interesele la nivel european în aceeaşi manieră propusă de PNL, care s-a dovedit a fi cea câştigătoare pentru noi. Acţiunile şi negocierile purtate de premierul Nicolae Ionel Ciucă, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis au dat roade. Abordarea deschisă către partenerii europeni este calea corectă”, a completat 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.