Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe afirmă joi că fermierii români pot fi ajutaţi cu măsuri inteligente, nu cu sloganuri sau măsuri radicale, el precizând că peste 15 zile fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor din Ucraina pot deja să depună actele pentru ajutorul de la Guvern, cei 20 de milioane de euro, din care jumătate sunt bani europeni şi jumătate de la buget. Stroe mai spune că urmare a intervenţiei premierului la Bruxelles, banii sunt deja disponibili, pentru că am ales să dialogăm cu Comisia Europeană, în loc să ne auto-izolăm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fermierii români pot fi ajutaţi cu măsuri inteligente, nu cu sloganuri sau măsuri radicale. Peste 15 zile fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor din Ucraina pot deja să depună actele pentru ajutorul de la Guvern, cei 20 de milioane de euro, din care jumătate sunt bani europeni şi jumătate de la buget”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe arată că, urmare a intervenţiei premierului la Bruxelles, banii sunt deja disponibili, pentru că am ales să dialogăm cu Comisia Europeană, în loc să ne auto-izolăm.

”În plus, va exista şi un al doilea pachet de bani europeni pentru agricultori, dublu ca valoare, de 100 de milioane de euro - din care România va putea să obţină o sumă importantă. Poziţia guvernului şi a PNL a fost una corectă: banii europeni se obţin prin abordări europene! Ministrul Daea trebuie să continue pe această linie a dialogului şi pe strategia care a dat roade din partea României”, spune Ionuţ Stroe pe Facebook. El menţionează că suntem în UE şi trebuie să ştim să beneficiem la maxim de solidaritatea pieţei comune.

”Ţările care au încercat să-şi închidă graniţele cu Ucraina şi să acţioneze singure, individual, vor pierde banii sau vor trebui să revină la o poziţie comună, europeană. Orice formulă în care încercăm să ne auto-izolăm prin măsuri populiste, dar goale de conţinut, este perdantă”, mai spune Stroe.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că pe ordinea de zi se află lo hotărâre de guvern prin care se asigură mecanismele de alocare a celor 10 milioane de euro de la CE şi 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii. El a arătat că la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fermierii pot să îşi depună documentele la APIA.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.