Producătoarea Ada Solomon, regizoarea Ivana Mladenovic, scriitorul şi coscenaristul Adi Schiop şi Vasile Pavel-Digudai, ambii aflaţi la debutul actoricesc, au...
Producătoarea Ada Solomon a primit premiul Iniţiativei Central Europeane (CEI), în valoare de 3.000 de euro, la Festivalul de Film de la Trieste.
Deputatul PSD Adrian Solomon a declarat luni că el nu va participa la niciun miting anunţat de partid la finalul acestei săptămâni, spunând că are altceva...
Regizorul Alexandru Solomon a protestat, joi, la Patriarhia Română, într-o manieră artistică faţă de vizita Patriarhului Kirill al Moscovei şi Întregii...
Producătoarea Ada Solomon şi regizorul Alexandru Solomon vor susţine un masterclass la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Jihlava, care începe...
„Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiţia Russian Open Documentary Film Festival „Artdocfest” 2017, care va avea loc la...
Regizorul Alexandru Solomon spune despre cel mai recent documentar al său, „Ouăle lui Tarzan”, care va rula în cinematografe din 6 octombrie, că nu este...
Ada Solomon, producător al filmului ”Un pas în urma serafimilor”, care va fi lansat în cinematografele româneşti vineri, a participat luni, alături de o...
Regizorul Alexandru Solomon vorbeşte, într-un interviu acordat News.ro, înainte ca pelicula ”Ouăle lui Tarzan” să aibă premiera în competiţia filmelor...
Dezbaterile privind Legea salarizării din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor au fost întrerupte timp de câteva minute din cauza intervenţiei vehemente a...
”Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon,va rula în cinematografele româneşti din 6 octombrie, după ce va avea premiera...
Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat marţi, la Parlament, că, pentru anul acesta, nu există niciun pericol să existe...
Personalităţi politice, din lumea sportivă şi culturală au participat, luni seara, la Gala News.ro, cea mai nouă agenţie de presă din România. Fostul...
Producătorul de film Ada Solomon a primit, luni seară, premiul ”Diplomaţie în cinematografie”, la Gala News.ro. Ea a vorbit despre necesităţile...
Preşedintele Comisiei de muncă a Camerei, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat marţi, la Parlament, că este „anormal” ca salariile unor funcţionari...
Actorul şi regizorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, Ada Solomon, primul producător român de film...
Preşedintele Comisiei de Muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon, a declarat luni, la Parlament, întrebat dacă ar fi mulţumit cu un salariu de...
Preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD), a declarat luni, la Parlament, referitor la legea salarizării unitare, că,...
Ada Solomon, primul producător român de film nominalizat la Oscar, vorbeşte într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro despre parcursul carierei...
Producătorul de film Ada Solomon declară într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro că anul acesta lucrează la şapte proiecte cinematografice,...
Ada Solomon, primul producător român de film nominalizat la Oscar, declară într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro că este ”aproape sigură”...
Ada Solomon este primul producător român aflat în cursa pentru premiul Oscar la ”cel mai bun film străin”, după ce filmul ”Toni Erdmann”, regizat de...
”Toni Erdmann”, coproducţie cu participare românească, regizată de Maren Ade, se află pe lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la...
Un nou cutremur puternic cu magnitudinea de 6,9 grade a zguduit insulele Solomon. Seismul are loc la doar o zi după ce un cutremur de 7,7 grade a dus la...
Centrul pentru Avertizare de Tsunami în Pacific a ridicat alerta emisă după seismul cu magnitudinea 7,7 produs joi în insulele Solomon, relatează BBC News.