Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, că restricţiile care sunt în vigoare pentru toată lumea vor fi valabile şi pentru staţiunile de la...
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, un proiect de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă 41/2019 privind stabilirea unor măsuri în vederea...
Uniunea Europeană ar putea interzice serviciile companiilor de tehnologie care nu respectă reglementările UE, a declarat comisarul pentru piaţa internă...
Uniunea Europeană (UE) l-a îndemnat marţi pe preşedintele-ales al Statelor Unite Joe Biden să dea pagina trecutului şi să accepte un nou parteneriat...
Uniunea Europeană va redacta criterii de stabilire a companiilor dominante care vor fi reglementate mai strict, a declarat luni comisarul pentru Concurenţă...
Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier s-a declarat miercuri pregătit să caute ”compromisurile necesare, de fiecare parte”, în vederea...
Preşedintele Consiliului European Charles Michel a îndemnat miercuri Regatul Unit să renunţe la orice ”tactică de negociere” în discuţiile cu privire...
Parlamentul European solicită norme adaptate exigenţelor viitoare privind serviciile digitale, inclusiv platformele şi pieţele online, şi un mecanism...
Premierul britanic Boris Johnson consideră că Regatul Unit va ”trăi foarte bine” cu un ”no deal”, în cazul în care negocierile comerciale de după...
Comisia juridică a adoptat luni raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege care reglementează alegerile parlamentare din 6 decembrie. Camera...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pledează în favoarea respectării protocoalelor şi regelemtărilor aflate în vigoare în vederea dezvoltării...
CNAS a transmis, luni, clarificări cu privire la acordarea certificatelor de concediu medical pentru carantină şi izolare, referindu-se la prioadele pentru...
Uniunea Europeană va propune în următoarele zile ”soluţii rapide” pentru liberalizarea reglementărilor pieţei de capital, pentru a încuraja...
Legea carantinei a cărei formă finală a fost decisă de Senat şi care va fi trimisă preşedintelui pentru promulgare prevede că personalul medical poate fi...
Guvernul a adoptat modificări la actul normativ care reglemenează accesul pe plajă, stabilindu-se că persoanele care doresc să stea la plajă fără...
Dezvoltarea economiei colaborative şi relaxarea condiţiilor de acces pe piaţă a furnizorilor tradiţionali de servicii vor conduce la îmbunătăţirea...
Propunerea franco-germană cu privire la înfiinţarea unui fond de relansare economică în ajutorul celor mai afectate state membre UE de pandemia covid-19 nu...
Pieţele stradale au fost deschise la Wuhan - în pofida unei reputaţii sulfutoase din cauza căreia se îndeamnă la închiderea acestora în străinătate -,...
Un număr de 57 de spitale/ secţii exterioare/corpuri de clădire, 44 de maternităţi, 60 de spitale şi centre pentru dializă din toate judeţele ţării şi...
Guvernul a adoptat, luni seară, o Hotărâre prin care sunt reglementate o serie de măsuri în domeniul sănătăţii pe perioada instituirii stării de...
Conţinutul online trebuie reglementat cu un sistem aflat undeva între reglementările existente pentru telecomunicaţii şi industria media, a declarat...
Marea Britanie să nu-şi facă ”nicio iluzie” cu privire la serviciile sale financiare în viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană (UE), a avertizat marţi...
Bătălia a început luni, la trei zile de la Brexit, între Londra şi Bruxelles, prin respingerea de către premierul britanic Boris Johnson a alinierii cerute...
Uniunea Europeană şi Regatul Unit se lansează luni în bătălia post-Brexit, afişându-şi liniile roşii ale viitoarei relaţii, care rămâne de construit...
Liderii Uniunii Europene (UE) sunt hotărâţi, în pofida regretelor, să dea pagina Brexitului, pentru a trece la etapa următoare, a negocierilor viitoarei...