Uniunea Europeană (UE) l-a îndemnat marţi pe preşedintele-ales al Statelor Unite Joe Biden să dea pagina trecutului şi să accepte un nou parteneriat transatlantic - ”coloana vertebrală a unei noi alianţe mondiale”, în care Ursula von der Leyen evocă domenii-cheie ca sănătatea şi lupta împotriva încălzirii globale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sănătatea, lupta împotriva modificărilor climatice, domeniul digital, reforma sistemului multilateral fondat pe reguli - aceastea sunt doar câteva domenii-cheie în care cred că Europa poate lua iniţiativa şi propune un nou program pozitiv Statelor Unite”, a pledat preşedinta Comisiei Europene (CE), germana Ursula von der Leyen.

”Ştim că nu ne putem întoarce în timp. Nici în domeniul comerţului şi la Parteneriatul Transatlantic al Comerţului şi Investiţiilor (TTIP)”, a declarat ea într-un discurs pe care l-a susţinut, la Bruxelles, prin videoconferinţă în faţa ambasadorilor statelor membre UE.

”Nu ne putem întoarce exact la acelaşi program ca acum cinci ani. Nu trebuie să cădem în această capcană. Avem nevoie de o nouă abordare. Pentru că lumea s-a schimbat, la fel ca Statele Unite şi Europa”, a spus ea.

”Anumite schimbări în priorităţi şi percepţii depăşesc un singur politician sau sau o singură administraţie. Iar ele nu vor dispărea din cauza unui singur scrutin”, a subliniat Ursula von de Leyen.

Relaţiile UE cu Statele Unite au fost marcate de tensiuni şi confruntări în mandatul preşedintelui Donald Trump, adversarul multilateralismului şi ostil UE, pe care o consideră o inamică.

Preşedinta Comsiiei propune ca noul parteneriat cu Washingtonul să acopere ”toate demeniile, de la securitate la durabilitate, de la reglementarea tehnologică la comerţ, de la egalitatea condiţiilor economice mondiale la consolidarea instituţiilor mondiale”.

Însă Bruxellesul cere Washingtonului să-i permită să taxeze marile întrepinderi din domeniul digital, care ”ies din criza (covid-19) mai rentabile şi cu o parte de piaţă mai importantă ca niciodată”. Majoritatea sunt grupuri americane.

”Este imposibil ca giganţii comerciali să profite enorm de piaţa noastră unică, dar să nu plătească impozite acolo unde ar trebui. Acest lucru dăunează acceptării economiei sociale de piaţă, iar noi nu vom mai tolera acest lucru”, a avertizat ea.

Von der Leyen pledează, de asemenea, în favoarea unui acord internaţional privind taxarea comerţului digital până la ”jumătatea lui 2021”.

Altfel, UE va prezenta propria propunere, avertizează preşedinta CE.

Comisia Europeană cere, de asemenea, reguli comune ale platformelor online, care au dobândit ”o influenţă şi p putere economică enorme”.

Ea vrea totodată să reformeze legislaţia cu privire la serviciile digitale, pentru a conduce la dispariţia ”tuturor conţinuturilor ilegale şi în acelaşi timp la protejarea libertăţii de exprimare”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.