Doar musulmanii imunizaţi împotriva Covid-19 vor putea să participe la pelerinajul umrah, au anunţat autorităţile saudite, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spre deosebire de haji, pelerinajul mai scurt umrah nu este obligatoriu şi poate fi realizat în orice moment al anului.

Ministerul care se ocupă de pelerinajele haji şi umrah a anunţat că trei categorii de oameni pot fi consideraţi imunizaţi: cei care au primit două doze ale unui vaccin, cei care au primit o doză cu cel puţin 14 zile înainte şi cei care au trecut prin boală şi au anticorpi.

Doar aceştia vor fi eligibili pentru a primi permisul de a participa la umrah, la rugăciuni în Marea Moschee din oraşul sfânt Mecca. A fost adăugat că această condiţie este impusă şi pentru accesul în Moscheea Profetului din Medina.

Ministerul a spus că măsura va intra în vigoare la începutul Ramadanului, însă nu a fost precizat pentru cât timp.

Arabia Saudită a raportat, de la începutul pandemiei, peste 393.000 de cazuri de Covid-19 şi 6.700 de decese asociate.

Ministerul Sănătăţii a precizat că au fost administrate mai mult de 5 milioane de doze de vaccin în ţara cu o populaţie de peste 34 de milioane de locuitori.

Umrah atrage anual, în mod obişnuit, milioane de musulmani din întreaga lume. Autorităţile au spus că pelerinajul va putea reveni la capacitatea maximă odată ce ameninţarea pandemiei se va diminua. Cât priveşte haji, în luna iulie a anului trecut doar 10.000 de rezidenţi din Arabia Saudită au putut participa, faţă de 2,5 milioane de musulmani din întreaga lume, în 2019. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.