Mişcarea franceză de extremă dreapta Generaţia Identitară (Génération identitaire GI) a fost dizolvată miercuri, într-o şedinţă de Guvern, a anunţat...
Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a anunţat sâmbătă plasarea în carantină a oraşului Auckland, cel mai populat, începând de duminică, timp de o...
Noua Zeelandă a anunţat miercuri că urmează să-şi retragă ultimii militari din Afganistan - în mai - şi să pună astfel capăt celor 20 de ani de...
Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a anunţat duminică impunerea a trei zile de carantină pentru cel mai mare oraş, Auckland, după ce trei noi...
Preţul la nivel mondial al produselor alimentare de bază a crescut - în ianuarie - la cel mai înalt nivel din iulie 2014 încoace, antrenat de creşterea...
Noua Zeelandă a înregistrat primul caz de Covid-19 în decurs de două luni, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 56 de ani care a călătorit în Europa...
Un impresionant spectacol pirotehnic a marcat trecerea în anul 2021 în oraşul neozeelandez Auckland.
Atacurile comise în martie 2019 la două moschei, la Christchurch, nu ar fi putut să fie împiedicate, conchide marţi într-un raport Comisia regală...
Alegerile în Noua Zeelandă au fost câştigate de USR PLUS, care a obţinut peste 50 dintre cele 93 de exprimate, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la...
Noua Zeelandă a câştigat, pentru a 17-a oară, Rugby Championship, campionatul marilor echipe din emisfera de Sud, după remiza dintre Australia şi Argentina,...
Votul în diaspora pentru alegerile parlamentare a început, primii care sunt aşteptaţi la urne fiind românii din Noua Zeelandă, care îşi pot exercita...
Jucătorii reprezentativei Noii Zeelande i-au adus un omagiu fantastic lui Diego Maradona, sâmbătă, la meciul cu Argentina, din Rugby Championship .
Kākāpō, cel mai gras papagal din lume, a fost desemnat pasărea anului 2020 în Noua Zeelandă, informează The Guardian. Este pentru a doua oară când...
Reprezentativa Argentinei a învins selecţionata Noii Zeelande la rugby pentru prima oară în istoria sa, informează lequipe.fr.
O carte a unei autoare din Noua Zeelandă a fost retrasă din librării după ce aceasta a criticat tatuajul tradiţional al ministrului Afacerilor Externe, care...
Partidul Laburist al premierului neozeelandez Jacinda Ardern a încheiat duminică un acord cu Verzii în vederea formării unui nou guvern, la 15 zile după ce a...
Noua Zeelandă a votat pentru legalizarea eutanasiei, iar susţinătorii campaniei au numit rezultatul referendumului „o victorie a compasiunii şi...
Naţionala de rugby a Noii Zeelande a învins Australia, duminică, la Auckland, scor 27-7, în al doilea meci din cadrul Bledisloe Cup şi mai are nevoie de o...
Noua Zeelandă a anunţat, duminică, un caz de infectare cu noul coronavirus, la două săptămâni după ce premierul Jacinda Ardern a spus că ţara sa a...
Premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern a obţinut, sâmbătă, o victorie clară la alegerile parlamentare, Partidul Laburist fiind pe punctul de a avea...
Echipa de fotbal a Noii Zeelande nu va merge în Anglia pentru meciul amical de pe Wembley, din luna noiembrie, din cauza restricţiilor legate de pandemia de...
Muzeul Etnologic din Berlin va înapoia Australiei corpurile mumificate a doi copii aborigeni, precum şi oasele umane într-un sicriu de lemn, prezente în...
Atacuri cibernetice au obligat piaţa bursieră neozeelandeză (NZX) să întrerupă tranzacţiile a patra zi consecutiv, vineri, şi a chemat în ajutor agenţia...
Australianul acuzat că a ucis 51 de persoane, în martie 2019, în două moschei din Christchurch, în Noua Zeelandă, a fost condamnat joi la închisoare pe...
Alegerile parlamentare din Noua Zeelandă, programate în 19 septembrie, au fost amânate pentru data de 17 octombrie ca urmare a reapariţiei cazurilor de COVID-19.