Lucrările de consolidare şi restaurare la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) s-au încheiat la sfârşitul lunii ianuarie, a dezvăluit, pentru...
Interimatul lui Liviu Constantinescu la conducerea Muzeului Naţional de Artă al României va fi prelungit pentru 120 de zile, potrivit Ministerului Culturii şi...
Cincisprezece membri ai organizaţiei Noua Dreaptă protestează marţi, în faţa Muzeului Naţional al Ţăranului Român, faţă de proiecţia filmului „120...
Proiecţia filmului „Soldaţii. Poveste din Ferentari” de la Cinema Muzeul Ţăranului a fost întreruptă, joi seară, de mai multe persoane, care au fost...
Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a transmis, luni, un mesaj prin care condamnă „reacţiile isterice şi deplasate” care au avut loc duminică...
Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) din Bucureşti marchează împlinirea a 28 de ani de la înfiinţare, luni, 5 februarie, prin evenimente cu intrare...
Festivalul de Psihanaliză şi Film, ediţia a VI-a, va avea loc în perioada 7 - 10 decembrie 2017, la Muzeul Ţăranului Român în Bucureşti, sub directoratul...
Nuieluşe, jucării, măşti şi ii se vor număra printre obiectele care vor fi prezentate la Târgul de Sfântul Nicolae, programat în perioada 1 decembrie –...
Ii brodate şi pictate, marame ţesute din borangic şi costume tradiţionale vechi şi noi vor fi disponibile la târgul de vară ”Haina ţărănească”...
Lucrările de consolidare şi restaurare de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) din Bucureşti se vor încheia în toamnă, a declarat Lilianei...
Google şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) din Bucureşti au lansat o expoziţie virtuală care prezintă portul tradiţional românesc, joi, în...
Muzeul Naţional al Ţăranului Român sărbătoreşte, luni, printr-o serie de evenimente precum vânătoare de comori, expoziţie, muzică, dezbateri,...
Anul 2016 a stat, din punct de vedere cultural, sub semnul lui Constantin Brâncuşi şi al achiziţionării de către statul român a sculpturii ”Cuminţenia...
Ministerul Culturii (MC) a anunţat că procedura concursului de proiecte de management pentru MNŢR a fost suspendată până la pronunţarea instanţei de fond.
Virgil Niţulescu, fost manager al Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) şi câştigător al celui de-al doilea concurs de proiecte de management...
Virgil Niţulescu, câştigător al celui de-al doilea concurs de proiecte de management organizat anul acesta pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român, a...
Ministerul Culturii a anunţat joi că organizează al treilea concurs de proiecte de management pe 2016 pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român, după ce...
Virgil Niţulescu, câştigător al celui de-al doilea concurs de proiecte de management organizat anul acesta pentru Muzeul Naţional al Ţăranului Român, a...
Ziua Europeană a Limbilor este sărbătorită, sâmbătă, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, printr-un târg, unde vor avea loc jocuri lingvistice şi...
Artizanii au adus podoabe alese, unicate, iar bisericuţa de lemn din Bejan, greu încercată, s-a deschis pentru prima dată după 15 ani, în ziua în care lada...
Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a declarat pentru News.ro că îşi doreşte ca Liliana Passima să continue activitatea şi după 26 septembrie, când îi...
Corpul de control al premierului efectuează, miercuri, un control la Ministerul Culturii, pentru a verifica modalitatea în care a fost organizat concursul...
Scriitorii Andrei Pleşu şi Mircea Cărtăresu, prinţesa Marina Sturdza şi Dan Perjovschi se numără printre semnatarii unei scrisori deschise, prin care îi...
Antropologul Vintilă Mihăilescu a declarat, miercuri, pentru agenţia de presă News.ro, privind rezultatul celui de-al doilea concurs pentru ocuparea postului...
Fostul ministru Vlad Alexandrescu a făcut, miercuri, mai multe precizări privind rezultatul concursului de proiecte de management organizat de Ministerul...