Aurul înregistrează un nou record istoric de peste 2.200 de dolari uncia
Cursul aurului bate joi un record istoric, de peste 2.200 de dolari uncia (31 grame), alimentat de perspectiva mai multor scăderi ale dobânzilor în acest an,...
Cursul aurului bate joi un record istoric, de peste 2.200 de dolari uncia (31 grame), alimentat de perspectiva mai multor scăderi ale dobânzilor în acest an,...
Euro s-a depreciat vineri faţă de dolar şi yen, două valori de refugiu care profită de aversiunea faţă de risc a investitorilor la sfârşitul acestei...
Băncile centrale ale Statelor Unite, Elveţiei şi altor ţări se coordonează pentru a îmbunătăţi accesul la lichidităţi, cu scopul de a asigura...
Grupul informatic american Microsoft anunţă miercuri o serie de măsuri de economisire, din cauza condiţiilor macroeconomice, inclusiv concedierea a...
Premiul Nobel pentru Economie le-a fost decernat luni lui Ben Bernanke, un fost preşedinte al Băncii centrale americane (Fed), şi compatrioţilor săi Douglas...
Dolarul creştea miercuri la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani faţă de un coş de alte devize mari, după ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a...
Euro s-a depreciat marţi şi are valoarea dolarului - un prag pe care nu l-a mai atins din anul în care a fost pus în circulaţie, în urmă cu 20 de ani -...
Senatul american a confirmat nominalizarea în postul de guvernatoare a Bănci centrale americane (Fed) a economistei Lisa Cook, care devine prima femeie de...
Andreea Prisăcariu se alătură Irinei Begu, Mihaelei Buzărnescu şi Monicăi Niculescu în echipa României pentru meciul de la Radom, cu Polonia, din 15 şi...
Horia Tecău afirmă, luni, într-o postare pe Facebook, că a a decis să rămână aproape de tenis şi va fi căpitan nejucător al echipei naţionale a...
Horia Tecău, retras din cariera de tenismen după întâlnirea Spania - România din Cupa Davis, va fi căpitanul nejucător al echipei de Billie Jean King Cup,...
Casa Albă anunţă luni menţinerea lui Jerome Powell în funcţia de preşedinte al Băncii centrale ameriane (Fed) încă un mandat de patru ani, o alegere...
Valoarea bitcoin a crescut fulgerător vineri, la 47.200 de dolari (40.000 de euro), cu 10%, în doar câteva minute, după ce a înregistrat o scădere treptată...
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, nu va participa la reuniunea anuală a băncilor centrale de la Jackson Hole, de la sfârşitul...
Statele Unite au înregistrat o creştere a PIB-ului mai slabă decât se aşteptau în trimestrul doi, care a permis însă primei economii a lumii să revină...
Preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Jerome Powell, a declarat miercuri că unul dintre cele mai puternice argumente pentru ca banca centrală...
Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a devansat, miercuri, previziunile privind prima majorare de dobânzi post-pandemie din 2024 în 2023, citând...
Inflaţia ar putea fi o problemă care nu va dispărea, fiind mai probabil să persiste şi să conducă la o criză în anii viitori, potrivit unui avertisment...
Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite se află în primele etape ale unei campanii de pregătire a pieţelor pentru reducerea achiziţiilor lunare de active...
Preşedintele Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, Jerome Powell, a afirmat, luni, că criptomonedele continuă să fie o modalitate instabilă de păstrare...
Indicii bursieri de pe Wall Street au încheiat tranzacţiile de miercuri în creştere, iar indicii Dow Jones şi S&P 500 au atins niveluri record, în urma...
Simona Halep, fostul lider WTA, a declarat, într-un interviu pentru Digi Sport, că va juca în Billie Jean King Cup cu echipa României şi că speră că...
Florin Segărceanu a declarat, marţi, că nu mai este căpitanul nejucător al echipei României de FedCup şi că locul său va fi luat de Monica Niculescu,...
Pandemia de coronavirus ar trebui să se atenueze în prima jumătate a acestui ani şi să permită o creştere ”foarte puternică” a economiei Statelor...
Democratul Joe Biden se instalează miercuri la Casa Albă, în timp ce peste 3.000 de americani mor zilnic din cauza covid-19, aproape un milion se înscriu...