Samusocial din România, organizaţia non-guvernamentală ce are ca misiune salvarea persoanelor adulte fără adăpost din Bucureşti, lansează proiectul Real...
Domiciliul din Kiev al unui oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Prezidenţiale ucrainene, Igor Jovkva, a fost atacat vineri cu cocteil Molotiv, a...
Preşedintele american Joe Biden a cerut Congresului american să prelungească moratoriul care împiedică evacuarea chiriaşilor în Statele Unite, care expiră...
Poliţia germană încerca sâmbătă să afle mai multe despre motivaţiile unui tânăr care suferă de tulburări psihiatrice, care a ucis vineri trei persoane...
Cancelarul german Angela Merkel îl susţine pe ministrul Sănătăţii Jens Spahn, acuzat de Partidul Social Democrat (SPD, la putere), de faptul că ar fi vrut...
Zeci de mii de persoane au manifestat în mai multe oraşe din Brazilia împotriva preşedintelui Jair Bolsonaro şi a gestionării sale contestate a pandemiei...
Şefii de stat şi de guverne ai statelor membre ale Uniunii Euroene se reunesc începând de vineri seara, într-un Summit Social, la Porto, într-o încercare...
Comitetul de Coordonare a Campaniei de Vaccinare anunţă că 282 de persoane fără adăpost au fost vaccinate cu prima doză de vaccin anti-COVID, acestea...
Poliţia din New York a arestat un bărbat, care purta haine pline sânge, suspectat că a comis mai multe atacuri cu cuţitul la metroul din oraşul american,...
Papa Francisc i-a rugat, duminică, pe locuitorii Romei să îi ajute pe cei fără adăpost, după ce a fost înregistrată o creştere a numărului deceselor...
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat vineri că Guvernul va adopta săptămâna viitoare o hotărâre care va modifica strategia naţional de...
Un român care trăia fără adăpost la Nisa, Ion-Nelu Gioroiu, în vârstă de 52 de ani, supranumit Jojo, a câştigat 150 de euro din vânzarea unei reviste a...
Afroamericanul Donald Neely, legat cu o funie de către doi poliţişti albi călare - un scandal care a făcut mult zgomot anul trecut -, a depus plângere...
O tabără instalată în iunie de manifestanţi împotriva inegalităţilor rasiale în faţa Primăriei New Yorkului a fost închisă, iar primarul democrat al...
Un expert ONU în drepturile omului şi-a exprimat marţi îngrijorarea faţă de ”penurii alimentare şi o malnutriţie generalizate” în Coreea de Nord,...
O ieşeancă îi acuză pe şefii Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC) din Iaşi că persoanele fără adăpost care ajung în Centrul de Urgenţă "C.A...
Muzeul Naţional de Artă al României a lansat miercuri o nouă campanie, cu scopul de a sensibiliza populaţia la problemele pe care persoanele fără adăpost...
Un bărbat care a ameninţat poliţişti cu o armă albă a fost ”neutralizat” vineri, în cartierul de afaceri La Défense, la Paris, a anunţat Prefectura...
Salvatori căutau în continuare marţi persoane blocate de inundaţiile provocate de traversarea Japoniei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a...
Preşedintele american Donald Trump este îngrijorat de numărul de persoane fără adăpost din California, acuzând autorităţile locale de riscul de a-şi...
Un bărbat fără domiciliu a fost găsit mort într-un pasaj subteran, în cartierul Unkapani, la Istanbul, unde poliţia a delimitat un primetru de securitate,...
Un trunchi uman, decapitat şi în parte dezmembrat, descoperit duminică la Saint-Etienne-du-Rouvray, în apropiere de Rouen, în Seine-Maritime, a fost...
O nouă lege care interzice oamenilor fără adăpost să doarmă pe străzile din Ungaria a intrat în vigoare luni şi a stârnit critici din partea grupărilor...
Cei doi britanici expuşi agentului neurotoxic noviciok au petrecut - cu o zi înainte să fie spitalizaţi în stare critică - o zi la Salisbury, unde au fost...
Viaţa continuă ca de obicei în ţărâna de la "River Village", o tabără de romi rituată în apropierea drumurilor principale şi palatelor din centrul...