Irina Radu, preşedintele-director general (PDG) al Televiziunii Române, a declarat, vineri, pentru Agenţia de presă News.ro, că datoriile instituţiei la...
Liberalul Ludovic Orban, candidat pentru şefia PNL, a declarat, joi, la Alba Iulia, că Partidul Naţional Liberal nu are nicio datorie faţă de Dacian Cioloş,...
Transportatorul de pasageri pe calea ferată CFR Călători, deţinut de stat, îşi va plăti datoriile istorice de 1,8 miliarde lei în circa 30 de ani, în...
Grecia ar trebui să iasă din zona euro şi apoi să îşi restructureze datoriile, a declarat joi liderul Partidului Democraţilor liberi (FDP) din Germania,...
Doar 45,3% dintre companiile din România îşi plătesc la timp furnizorii şi dările la stat, iar cele care au un comportament corect sunt mai profitabile...
Un judecător din Statele Unite a cerut unor avocaţi să îi explice versurile cântecului ”Thriller” interpretat de Michael Jackson, în cadrul unui proces...
Randamentul obligaţiunilor Greciei pe termen de doi ani a urcat marţi aproape de 10%, din cauza incertitudinilor legate de continuarea programului de salvare,...
Rapperul american 50 Cent a ieşit de sub incidenţa legii falimentului, renunţând la protecţia oferită de aceasta, după ce a reuşit să achite creditorilor...
Producătorul de ţevi TMK Artrom Slatina, controlat de grupul rusesc TMK, a primit o finanţare de 25 milioane euro, pe şapte ani, de la Banca Comercială...
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) de la Mărăcineni, judeţul Argeş, va depune dosar pentru eşalonarea datoriei pe care o are...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, joi, că propune modificarea procedurii de publicare a listelor cu obligaţii fiscale restante,...
După ani de zile de dobânzi aflate la minime record, europenii nu au avut niciodată o oportunitate mai bună pentru a-şi pune în ordine datoriile, dar cu...
Planul de restructurare a datoriilor Greciei prevede între alte măsuri ca băncile elene să schimbe obligaţiuni în valoare de circa 33 de miliarde de euro,...
Tribunalul Bucureşti a decis instituirea sechestrului asigurator asupra acţiunilor deţinute de Ionuţ Negoiţă la FC Dinamo, în baza unei datorii de 2...
Relaţiile dintre Grecia şi creditori sunt mai constructive ca oricând, iar miniştrii de Finanţe ai zonei euro vor discuta despre restructurarea datoriilor...
Bulgaria a încheiat un acord pentru plata rapidă a datoriilor căre Rusia pentru proiectul eşuat al centralei nucleare de la Belene, a declarat miercuri...
Preşedintele grupării Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat, joi, pentru News.ro, că datoriile clubului intrat în stare de insolvenţă sunt mici,...
Miniştrii de Finanţe din zona euro lucrează la o soluţie pentru a face sustenabile datoria publică a Greciei şi pentru a menţine implicarea Fondului...
Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF a obligat clubul Astra Giurgiu să achite datoriile către antrenorul Marius Şumudică, sume care...
Datoriile companiilor româneşti către bugetul de stat au crescut în ultimul an de 5,6 ori, de la 13 miliarde lei până la 84 de miliarde de lei, iar...
Grecia a avertizat duminică UE că “merge cu ochii închişi către o prăpastie” prin menţinerea măsurilor de austeritate care creează inegalităţi...
Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), companie de stat aflată în insolvenţă, a admis creanţe de 1,436 miliarde lei (322,3...
Companile de stat din industria de apărare vor putea utiliza, pentru investiţii în retehnologizare, 60% din fondurile obţinute în urma vânzării de active,...
Comisarul pentru Muncă al UE, Marianne Thyssen, a declarat miercuri că institutul elen de statistică nu a manipulat datele referitoare la datoriile ţării,...
Societăţile lui Donald Trump au o datorie cumulată de cel puţin 650 de milioane de dolari, adică dublu faţă de cât a anunţat candidatul republican în...