Acţionarul majoritar al FC Rapid, Dan Şucu, cere, într-un comunicat transmis luni, demisia lui Gino Iorgulescu, preşedintele LPF, pe care îl acuză de abuz. Gino Iorgulescu, preşedintele LPF, a transmis un comunicat în care răspunde acuzaţiilor acţionarului majoritar al FC Rapid, Dan Şucu. Iorgulescu spune că, prin modificarea dispoziţiilor ROAF referitoare la posibilitatea completării listei de 25 de jucători după începerea campionatului, s-a corectat o problemă juridică existentă de mai mult timp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Gino Iorgulescu îi răspunde lui Dan Şucu: Îl rog public ca, înainte de a mă ataca, să verifice în interiorul clubului dacă nu a beneficiat de practici pe care acum le-am eliminat

Comunicatul vine după ce Comitetul de Urgenţă al FRF a decis să modifice regulamentul LPF cu privire la înregistrarea jucătorilor pe lista A. 

Potrivit digisport.ro, totul a plecat de la cerinţa lui patronului FCSB, Gigi Becali, de a îl înregistra din nou pe Malcom Edjouma, cel care în primă instanţă a rămas în afara primei echipei. 

În comuinicatul de pe site-ul FC Rapid, Şucu subliniază că „faptul că preşedintele ligii — angajatul nostru, al tuturor cluburilor, plătit regeşte — se deplasează „la palat” pentru a „pupa inelul” este pur şi simplu inacceptabil”.

Redăm integral comunicatul lui Dan Şucu: 

„Numai în fotbalul românesc poate exista un personaj care, după ce a plimbat valize cu bani prin ţară pentru a mitui jucători, se autoproclamă drept deţinătorul inteligenţei absolute şi al bunului-simţ juridic. Evident, în logica acestuia, dacă nu îi accepţi abuzurile, eşti lipsit atât de inteligenţă, cât şi de bun-simţ juridic.

În realitate, abuzul comis de Liga Profesionistă de Fotbal, prin preşedintele Gino Iorgulescu, este evident. LPF este reprezentantul intereselor economice ale celor 16 cluburi din Superligă — un patronat. Angajaţii ligii, inclusiv preşedintele Iorgulescu, trebuie să respecte regulile mediului asociativ, să fie echidistanţi şi să acţioneze în numele şi cu acordul tuturor membrilor.

Faptul că un singur club a reuşit să impună, peste noapte, o modificare de regulament în timpul competiţiei este un abuz extrem de grav. Iar faptul că preşedintele ligii — angajatul nostru, al tuturor cluburilor, plătit regeşte — se deplasează „la palat” pentru a „pupa inelul” este pur şi simplu inacceptabil.

Nu, nu cred că domnul Becali va înceta vreodată să solicite favoruri pentru clubul pe care îl deţine. Problema este că preşedintele LPF a decis să i le acorde fără nicio consultare cu ceilalţi membri. Acest lucru creează un precedent periculos. Personal, consider că domnul Iorgulescu ar trebui să îşi prezinte demisia de onoare din funcţia de preşedinte, având în vedere că încrederea în dânsul a celorlalte cluburi este iremediabil compromisă.

În încheiere, ţin să urez mult succes celor trei cluburi româneşti încă angrenate în competiţiile europene. Ele reprezintă, în acest moment, întreaga noastră ligă în Europa”, se arată în comunicatul semnat de .Dan Şucu, acţionar majoritar FC Rapid. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.