Jonathan Rottmann a câştigat, sâmbătă, etapa a patra a Turului României, desfăşurată între Buzău şi Slobozia, pe distanţa de 212 kilometri.
Într-o zi în care plutonul a fost fărâmiţat de un încăpăţânat vânt lateral, germanul în vârstă de 21 de ani de la echipa REMBE | rad-net a sărbătorit victoria cu un sprint într-un grup restrâns pe străzile din Slobozia. În ciuda schimbărilor majore din clasamentul general, Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB) şi-a menţinut poziţia de lider în clasamentul general cu zi înainte de final, fiind acum cu opt secunde în faţa lui Colin Stüssi (Team Vorarlberg). Mattew-Denis Piciu (MENtoRISE Teem CCN), cel mai bine clasat ciclist român în cursă, a urcat pe locul 5 în clasamentul general.
Ziua a 4-a a Turului României 2025 i-a purtat pe rutieri din Buzău peste spectaculosul Pod al Dunării de la Brăila, către nesfârşitele câmpii aurii ale Bărăganului. Cu 212 kilometri până la Slobozia, etapa 4 a fost cea mai lungă din toată cursă, iar ameninţarea vântului ce sufla prin câmpurile deschise o anunţa încă de la start drept una tensionată şi plină de suspans. Şi într-adevăr, începutul a fost tensionat, însă vântul s-a dovedit rapid prea slab în prima parte a etapei, iar după ce Matthew Dodd (Tirol KTM Cycling Team) şi Doğukan Arikan (Naţionala Turciei) au plecat la atac după 20 km de cursă, plutonul a încetinit drastic, permiţând celor doi să îşi construiască un avans de 7 minute – suficient pentru ca Dodd să intre virtual în fruntea clasamentului general.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Arikan a câştigat sprinturile intermediare de la Ianca şi Brăila, însă a fost lăsat în urmă de Dodd la scurt timp după aceea. Odată cu intensificarea vântului şi accelerarea plutonului din spate, avantajul lui Dodd s-a topit rapid, iar cu 60 km înainte de finish a fost prins de un grup puternic - jumătate din plutonul rupt deja de vânt.
O nouă creştere de ritm, cu vântul bătând din lateral, iniţiată printre altele de Bahrain Victorious Development Team şi Voster ATS Team, a dus la o altă selecţie în pluton, cu Philipp Hofbauer (WSA KTM Graz), aflat anterior pe locul 2 la general, drept principală „victimă” prinsă în spate. Echipa sa a încercat să organizeze o urmărire, dar în cele din urmă a trebuit să cedeze, ceea ce a produs schimbări în clasamentul general şi a lăsat doar aproximativ 30 de rutieri să lupte pentru victoria de etapă.
Pe finalul spre Slobozia, mai mulţi rutieri au încercat atacuri târzii pentru a încurca sprinterii, însă în cele din urmă etapa s-a decis la sprint, câştigat de Jonathan Rottmann (REMBE | rad-net), în faţa lui Thomas Capra (Bahrain Victorious Development Team) şi Samuel Quaranta (MBH Bank Ballan CSB). Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB) şi-a apărat tricoul galben de lider al Turului României, înainte ca mâine cursa să se încheie cu 14 tururi pe un circuit urban în centrul Bucureştiului.
Podium etapa a patra
Jonathan Rottmann (REMBE | rad-net)
Thomas Capra (Bahrain Victorious Development Team)
Samuel Quaranta (MBH Bank Ballan CSB)
Purtătorii de tricouri distinctive în etapa a 5-a
Clasament General: Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB)
Clasament Puncte: Seth Dunwoody (Bahrain Victorious Development Team)
Clasament Căţărători: Christian Bagatin (MBH Bank Ballan CSB), în locul lui Dunwoody
Clasament Sprinturi: Manuel Oioli (MBH Bank Ballan CSB), în locul lui Dunwoody
Cel mai bun tânăr U23: Matthew Dodd (Tirol KTM Cycling Team), în locul lui Chesini
Cel mai bine clasat român: Mattew-Denis Piciu (MENtoRISE Teem CCN)
Ultima etapă are loc duminică, la Bucureşti.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.