Echipa naţională de tineret a României a încheiat fără victorie participarea la Campionatul European Under 21, fiind învinsă marţi seară de Slovacia, scor 2-1, la Bratislava, în grupa A a competiţiei.
La Bratislava, gazdele au controlat prima repriză, iar fundaşul Adam Obert a deschis scorul în minutul 12, cu călcâiul, după o lovitură liberă a lui Rigo. Portarul Hindrich i-a salvat pe tricolori de la un alt gol, în minutul 21, când a intervenit excelent la Holly. Până la finalul primei reprize elevii lui Pancu nu au avut realizări în atac, iar scorul a rămas la limită doar pentru că slovacii au greşit la finalizare.
În minutul 57 a venit şi al doilea gol al meciului. Suslov l-a depăşit uşor pe Grameni şi a înscris cu un şut puternic, de la distanţă. Tricolorii au înscris la primul şut pe poartă, în minutul 61, prin Umit Akdag, după un corner al lui Rareş Ilie.
Românii nu au reuşit însă să mai pună în pericol poarta lui Belko, deşi Matei Ilie a trimis pe lângă bară, cu capul, în minutul 89, şi Slovacia s-a impus cu 2-1. Tricolorii mici au pierdut toate cele trei meciuri disputate în grupa A la Euro U21, clasându-se pe ultimul loc.
În celălalt meci din grupă, Spania şi Italia au terminat la egalitate, scor 1-1, ambele calificându-se în sferturi. Clasamentul final al grupei A arată astfel: Spania a încheiat pe primul loc, cu 7 puncte, urmată de Italia, cu acelaşi punctaj. Pe trei este Slovacia, cu 3 puncte, iar România este pe patru, fără punct, cu două goluri marcate şi cinci primite.
ROMÂNIA U21: Hindrich – Strata, M. Ilie, Akdag, Borza (Amzăr 46) – Perianu (C. Mihai 46), Grameni (Burnete 60) – R. Ilie, Oct. Popescu (Corbu 46), Ianis Stoica (Mitrov 81) – L. Munteanu. SELECŢIONER: Daniel Pancu
SLOVACIA U21: Belko – Javorcek, Obert, Jakubko, Kopasek – Gajdos (Mario Sauer 58), Nebyla (Svidersky 72), Rigo – Kapralik (Leo Sauer 58), Holly (Marcelli 72), Suslov (Sikula 89). SELECŢIONER: Jaroslav Kentos
Cartonaşe galbene: Perianu 31, C. Mihai 51, Strata 69, M. Ilie 90 / Nebyla 30, Javorcek 84, Kopasek 86
Arbitri: Manfredas Lukjancukas – Mangirdas Mirauskas, Aleksandras Stepanovas (toţi din Lituania)
Arbitri VAR: Michael Salisbury (Anglia) – Jonas Hansen (Danemarca)
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE -
Tricolorii au reuşit să înscrie prin Akdag, în minutul 67. Este 2-1 pentru Slovacia.
UPDATE -
Slovacia a înscris din nou, astfel că scorul este 0-2. A marcat Suslov, în minutul 57.
UPDATE -
La pauză, tricolorii sunt conduşi cu 1-0.
UPDATE -
Este 1-0 pentru Slovacia. A înscris Obert, în minutul 11.
ŞTIREA INIŢIALĂ
România a pierdut primele două partide din Grupa A, cu Italia, scor 0-1, şi cu Spania, scor 1-2, şi astfel este eliminată din competiţie.
Echipele de start:
ROMÂNIA: 12. Hindrich – 16. Strata, 6. M. Ilie, 5. Akdag, 11. Borza – 20. Perianu, 8. Grameni – 19. R. Ilie, 10. Oct. Popescu, 7. I. Stoica – 9. L. Munteanu-cpt. Selecţioner: Daniel Pancu
Rezerve: 1. Sava, 23. Rafailă – 2. Sîrbu, 3. Ignat, 4. Amzăr, 13. Duţu, 14. Mitrov, 15. Vulturar, 17. Corbu, 18. Burnete, 21. C. Mihai
SLOVACIA: 1. Belko-cpt. – 21. Kopásek, 2. Jakubko, 4. Obert, 5. Javorček – 22. Rigo, 10. Nebyla, 11. Gajdoš – 7. Suslov, 6. Hollý, 17. Kaprálik. Selecţioner: Jaroslav Kentoš
Rezerve: 12. Danko, 23. Fruhwald – 3. Mielke, 8. Šviderský, 9. Čerepkai, 13. Šikula, 14. M. Sauer, 15. L. Sauer, 16. Ujlaky, 18. Marcelli, 19. Jambor, 20. Gaži
Daniel Pancu a revenit pe banca tricolorilor, după ce la primele două meciuri echipa a fost condusă de la marginea terenului de Răzvan Rotaru, asistentul său.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.