Simona Halep, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 250 de la Linz, cu Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 85 WTA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătoarea de 27 de ani a trecut, duminică, în prima manşă, de italianca Fiona Ferro, scor 6-2, 3-6, 6-2, după un meci de o oră şi 25 de minute.

Halep şi Sasnovici s-au întâlnit de curând, la turneul de la Indian Wells, în turul al treilea, când sportiva din Belarus s-a impus cu scorul de 7-5, 6-4.

În 2019, Simona Halep a învins-o pe Sasnovici, cu 6-4, 7-5, în turul I al turneului de la Wimbledon.

A doua jucătoare română de pe tabloul principal al turneului din oraşul austraiac, Jaqueline Cristian, locul 100 WTA (lucky loser), va da piept, luni, de la ora 13.00, în prima manşă, cu sportiva rusă Kamilla Rahimova, locul 117 WTA. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.