Tehnicianul Emil Săndoi a declarat, duminică seară, că la ocaziile avute, Chindia Târgovişte ar fi putut învinge CFR Cluj, în Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"E foarte important acest punct pentru noi, mai ales gândindu-ne că am jucat în compania unei echipe, n-am cuvinte să spun prea multe despre CFR. E un rezultat important pentru noi, am fost disciplinaţi pe parcursul întregului joc. Am făcut foarte puţine greşeli individuale. Am reuşit să păstrăm poarta intactă. Dacă stau să mă gândesc la ocaziile clare pe care le-am avut în prima repriză şi în a doua repriză, prin Daniel Florea, poate chiar reuşeam să producem surpriza. Din păcate, n-a fost să fie aşa, dar oricum, până la urmă, trebuie să recunosc că sunt mulţumit şi cu un punct şi  sunt mulţumit, în primul rând, de modul în care au respectat băieţii, din punct de vedere tactic, şi defensiv, şi ofensiv, ceea ce stabiliserăm de comun acord împreună. Cred că cele mai clare ocazii ale meciului noi le-am avut", a spus Emil Săndoi, conform telekomsport.ro.

El a vorbit şi despre meciul CFR-ului din play-off-ul Ligii Europa, cu KuPS Kuopio.

"Chiar şi înainte de meci l-am felicitat pe Dan Petrescu şi întreg staful echipei CFR, pentru calificările de până acum şi bineînţeles le doresc multă baftă şi pentru jocul pe care-l mai au, pentru acest hop pe care-l mai au de depăşit. CFR e o echipă foarte matură, cu jucători de mare calitate, o echipă cu o disciplină de fier, aş putea spune, şi sunt convins că ne vom bucura cu toţii după rezultatul de joi", a mai spus Emil Săndoi.

Formaţia CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Chindia Târgovişte, în etapa a cincea a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.