Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat duminică seară, după meciul cu Hermannstadt, scor 0-1, că este dezamăgit şi că trebuie schimbate multe lucruri, mai ales în ceea ce priveşte atitudinea şi determinarea jucătorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Pot să fiu supărat după trei meciuri în care nu câştigăm, nu reuşim să marcăm. E o dezamăgire, trebuie să strângem rândurile, să schimbăm foarte multe lucruri, cel puţin în atitudinea noastră şi în determinarea când intrăm pe teren. Rămâne de văzut ce trebuie să facem. Trebuie să ieşim cât mai repede din această serie negativă. Nu pot să mă declar total nemulţumit de aspectul jocului. Dar avem momente în care exagerăm cu acţiuni individuale” a spus Petrea pentru posturile care transmit Liga I

Formaţia FCSB a fost învinsă, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Hermannstadt, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I, arbitrat de Cătălin Popa.

A marcat Pires, în minutul 12, dintr-un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Vlad la Bagaric.

În minutul 67, un gol al lui Buziuc a fost anulat pentru ofsaid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.