Statul New York, dat în judecată pentru legea care obligă reţelele sociale să afişeze avertismente privind riscurile pentru sănătatea mintală

Statul New York, dat în judecată pentru legea care obligă reţelele sociale să afişeze avertismente privind riscurile pentru sănătatea mintală

Asociaţia industriei internetului NetChoice a dat în judecată statul New York, solicitând blocarea unei legi care obligă platformele de socializare cu funcţionalităţi potenţial adictive să afişeze avertismente aprobate de autorităţi privind riscurile utilizării excesive, transmite Reuters.

În plângerea depusă vineri la o instanţă federală, NetChoice susţine că legislaţia încalcă Primul Amendament al Constituţiei Statelor Unite, care protejează libertatea de exprimare, deoarece obligă companiile membre să transmită utilizatorilor mesajul preferat de autorităţile statului privind siguranţa online.

NetChoice reprezintă peste 30 de companii, printre care Google şi YouTube, deţinute de Alphabet, Meta Platforms, compania-mamă a Facebook şi Instagram, Snap, proprietarul Snapchat, şi TikTok, controlată de ByteDance. Asociaţia a iniţiat în ultimii ani numeroase acţiuni în justiţie împotriva reglementărilor impuse platformelor digitale.

Legea statului New York, promulgată în decembrie 2025 de guvernatoarea Kathy Hochul, vizează platformele care utilizează funcţii precum derularea infinită a conţinutului, redarea automată a videoclipurilor şi fluxurile de postări selectate algoritmic. Acestea trebuie să avertizeze utilizatorii asupra posibilelor efecte negative ale utilizării excesive a reţelelor sociale, în special în cazul tinerilor.

Mesajul obligatoriu, atribuit autorităţii federale americane pentru sănătate publică, trebuie să precizeze că, deşi reţelele sociale pot aduce beneficii unor utilizatori tineri, folosirea lor excesivă poate fi asociată cu efecte negative semnificative asupra sănătăţii mintale. Formularea se bazează pe concluziile prezentate în 2023 de fostul responsabil federal pentru sănătate publică, Vivek Murthy.

NetChoice susţine că legea urmăreşte să descurajeze şi să îngreuneze utilizarea platformelor, deoarece avertismentele trebuie afişate atât la conectare, cât şi după mai multe ore de utilizare, fără posibilitatea de a fi ignorate sau ocolite.

”Spre deosebire de un avertisment static de pe eticheta unui produs, aceste mesaje întrerup în mod repetat utilizatorii şi blochează accesul la exprimarea protejată constituţional”, a argumentat asociaţia în documentele depuse în instanţă.

Acţiunea vine după ce NetChoice a intentat un proces similar împotriva statului California, în octombrie. Organizaţia a invocat şi precedentul din Colorado, unde un judecător federal a blocat, în noiembrie 2025, o lege asemănătoare, considerând că aceasta ridică probleme privind respectarea Primului Amendament. Autorităţile din Colorado au contestat hotărârea.

Biroul procurorului general al statului New York, Letitia James, responsabil de aplicarea legislaţiei, a refuzat să comenteze imediat acţiunea în justiţie. Legea contestată urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră