Antrenorul Corneliu Papură a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că obiectivul echipei CSU Craiova în meciul cu CFR Cluj este să nu piardă. Un egal în partida de la Cluj ar duce titlu în Gruia. Papură a părut mai preocupat de ultimul meci al sezonului, cel cu FC Viitorul, rivala la locul 3 din campionat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Un meci destul de încins, cu o miză uriaşă. CFR-ul joacă cu titlul pe masă, dar din filozofia lor de joc este în general o echipă care nu riscă foarte mult. Vom vedea ce vom putea la ora jocului, ce formulă putem alinia, să mergem acolo să nu pierdem. Ar fi un lucru foarte bun, având în vedere că vom întâlni o echipă foarte motivată, care joacă cu titlul pe masă. Nu avem alegeri de făcut în ceea ce priveşte lotul şi jucătorii care vor începe. Sper să fim inspiraţi, iar jucătorii la care vom apela să dea totul pentru a reuşi să venim cu puncte sau punct de la Cluj. Ne va fi foarte dificil să marcăm împotriva unei echipe foarte agresive, foarte masivă, foarte bine pusă la punct fizic şi tactic. Îmi place modul deschis de aborda jocul, de a avea o posesie bună şi de a ne crea ocazii. Cred că în timpul scurt avut la dispoziţie am reuşit să imprim un stil ofensiv, este cam ceea ce îmi doresc la echipele la care activez. CFR-ului îi trebuie un punct, ca la matematică, necesar şi suficient. Noi cu un punct doar ne-am creşte opţiunile pentru ultimul meci (n.r. - cu FC Viitorul), în sensul că ne-ar fi suficient şi un egal pentru a ne păstra locul 3, dar eu văd lucrurile altfel. Indiferent dacă noi luăm un punct şi Astra va bate Viitorul şi suntem matematic deja pe locul 3, modul meu de a vedea lucrurile este următorul: în momentul în care intrăm pe terenul ăsta (n.r. - de la Craiova), indiferent dacă ne trebuie puncte sau punct sau e meci amical sau de vacanţă sau Liga Campionilor, aici trebuie să intri şi să dai totul şi să câştigi fiecare meci. Dacă intrăm cu mentalitatea pe care am arătat-o cu FCSB, în ultimul meci, şi să fim mult mai concentraţi, cu un public în spatele nostru şi să dăm totul pe teren, cred că va fi greu să ne învingă cineva. Indiferent de meci, când intri aici, la Craiova, cam asta aş vrea să văd, să intre pe teren şi să dea totul. Asta îmi doresc cel mai mult la echipa mea. Indiferent că jucăm cu Viitorul sau cu altă echipă, când intrăm pe Ion Oblemenco trebuie să dăm totul să câştigăm, să avem o mentalitate aşa, mai oltenească", a spus Papură.

Întrebat dacă a văzut meciurile din Liga Campionilor şi Liga Europa, Papură a răspuns: "Eu mai mult am văzut meciurile CFR-ului cu Sepsi, cu Viitorul... mai puţin Europa League şi Champions League. Am văzut foarte multe meciuri cu CFR. Am văzut atât cât mi-a permis timpul. La Ajax, am închis televizorul la 2-0 şi când am văzut 3-2 am zis că e greşit. Nu era nimic de jucat, un Ajax puternic, ce să... Ăsta este fotbalul, te poţi aştepta la orice, nu mă mai surpinde nimic".

Meciul CFR Cluj - CSU Craiova, din penultima etapă a play-off-ului Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.