Daniel Pancu, antrenorul echipei Rapid, este mulţumit de nivelul de implicare pe care îl manifestă jucătorii săi şi consideră că giuleştenii se pot bate la titlu.
„Am vorbit încă din cantonament despre succesul nostru pe care trebuie să îl menţinem până când ne cunoaştem între noi. Mă refer la alergat până la epuizare, ne batem pentru fiecare minge şi suntem uniţi. De 7 etape, Rapid este top, top, top, top, top, top, top. De şapte ori top la acest capitol! Menţinem un succes foarte important.
Nu mă hazardez. Deja am jucat meciuri foarte importante cu echipa noastră la jumătate din potenţial. Cred că anul ăsta se pot întâmpla lucruri cu adevărat importante. Nu credeam că o voi spune acum, dar sunt absolut convins. Am întâlnit cele mai bune echipe, cu excepţia lui FCSB şi U Cluj, noi fiind cu foarte multe schimbări, foarte mulţi tineri, jucători aduşi şi băgaţi imediat în teren. Consider că există multă valoare individuală în teren.
Moruţan inventează ceva de când s-a apucat de fotbal. Pe Stojilkovic l-aţi făcut cel mai mare simulator la jocul de la Arad, unde este penalty două milioane la sută. Azi, la 0-0, dacă era simulator, putea să cadă când e tras clar ca ultim apărător. În minutul 10 ar fi fost 11 contra 10 şi lovitură liberă de la 16 metri. E un jucător care mi-a plăcut enorm, nu credeam că va ajunge vreodată în România. Are 3 jocuri, de unde vreţi... trebuie să mai treacă timpul. El are viteză foarte mare, tehnică în regim de viteză, se descurcă pe spaţii mari şi în aglomeraţie.
Sunt foarte mulţumit de ceea ce se întâmplă în aceste 7 etape ca atitudine. La relaţii de joc vom vorbi în preajma Mărţişorului, când ne vom definitiva. La nivel de implicare, feeling-ul meu e că ne putem bate cu şanse reale sus, la titlu", a declarat Daniel Pancu.
Echipa campioană, Universitatea Craiova, a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în ultimul meci al etapei a şaptea din Superligă.
Rapid are 12 puncte şi e a doua în clasament, în urma liderului, Dinamo, care are 14 puncte. Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 11 puncte.




























