Clotilde Armand, un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, în dosarul privind favorizarea unor persoane/ Ea anunţă că va ataca decizia, reclamând ”ani întregi de hărţuire”: Domnule Grindeanu, nu ne scoateţi din politică prin dosare penibile!

Clotilde Armand, un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, în dosarul privind favorizarea unor persoane/ Ea anunţă că va ataca decizia, reclamând ”ani întregi de hărţuire”: Domnule Grindeanu, nu ne scoateţi din politică prin dosare penibile!

Fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei Clotilde Armand a fost condamnată, luni, la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în dosarul în care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată. Instanţa i-a interzis dreptul de a fi aleasă în funcţii publice pe o perioadă de trei ani şi a dispus confiscarea sumei de 18.720 lei. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apelîn zece zile de la comunicare. De altfel, Clotilde Armand a anunţat deja că va ataca hotărârea, reclamând „ani întregi de hărţuire prin instanţe într-un dosar penibil, pornit în urma unei sesizări venite dinspre PSD”. „Domnule Grindeanu, nu ne scoateţi din politică prin dosare penibile şi nu ne intimidaţi. Nici pe mine, nici pe Dominic Fritz sau pe alt om care luptă împotriva unui stat capturat. Dimpotrivă. Ne faceţi şi mai hotărâţi”, afirmă Armand pe pagina sa de Facebook.

„Stabileşte inculpatei Armand Clotilde - Marie - Brigitte pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată (4 acte materiale). (...) Stabileşte inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitarii dreptului de a fi alesă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani, care se va executa în cazul anulării sau revocării amânării aplicării pedepsei principale. (...) stabileşte inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii dreptului de a fi alesă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa în cazul anulării sau revocării amânării aplicării pedepsei principale”, se arată în decizia de luni a instanţei Judecătoriei Sectorului 1. 

Instanţa mai dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. 

Potrivit deciziei instanţei, pe parcursul anului respectiv, fostei primăriţe îi revine obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta; de a primir vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, de a anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, de a comunica schimbarea locului de muncă şi de a comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

„Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecinţa aplicării şi executării pedepsei iniţial amânate, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere”, precizează instanţa. 

Totodată, Judecătoria Sectorului 1 a dispus confiscarea sumei de 18.720 lei şi a obligat-o pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare de 2000 lei. 

Decizia nu este definitivă, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei sentinţei penale. 

Clotilde Armand a anunţat deja, pe pagina sa de Facebook, că va ataca sentinţa cu apel, reclamând „ani întregi de hărţuire prin instanţe într-un dosar penibil, pornit în urma unei sesizări venite dinspre PSD şi ajuns să fie judecat în acest context” cunoscut de toţi.

„Să fie foarte clar: instanţa a stabilit astăzi o pedeapsă de un an, dar a dispus amânarea aplicării acesteia. Nu există niciun prejudiciu stabilit în acest dosar. Zero lei. Şi pesediştii ştiu asta. Nu vorbim despre executarea unei pedepse cu închisoarea sau despre alte năzbâtii din retorica pesedistă. Hotărârea nu este definitivă. O vom ataca în apel. Am susţinut de la început că am acţionat legal, cu bună-credinţă şi fără să urmăresc obţinerea vreunui folos necuvenit. Voi lupta până la capăt, inclusiv pentru că există foarte multe întrebări legate de parcursul acestui dosar. Puţină lume ştie că prima dată când a sunat Lia a fost la Sectorul 1. Înainte să se ştie de materialul jurnaliştilor Recorder. Patru procurori s-au succedat în instrumentarea dosarului. Completul de judecată a fost schimbat peste noapte. Şi mai sunt multe alte «necunoscute» despre care voi vorbi la momentul potrivit”, afirmă Clotilde Armand.

Ea susţine că ani de zile dosarul a fost „folosit ca armă politică”. 

„Am fost declarată «penală» de adversarii mei înainte să existe o hotărâre definitivă. Unii mă vedeau deja la puşcărie. Alţii îmi anunţau sfârşitul carierei politice. S-au grăbit. Îmi continui activitatea şi îmi continui lupta în apel, cu aceeaşi determinare de până acum. Le mulţumesc tuturor celor care au înţeles că justiţia trebuie făcută în instanţă, pe baza probelor, nu la televizor şi nu la comandă politică”, afirmă Armand.

Ea spune că, pentru a fi „limpede pentru cei care s-au grăbit” să-i încheie cariera politică, în baza acestei hotărâri, nu are „în acest moment nicio interdicţie în vigoare privind dreptul de a fi aleasă şi de a candida”. 

„Dle Grindeanu, nu ne scoateţi din politică prin dosare penibile şi nu ne intimidaţi. Nici pe mine, nici pe Dominic Fritz sau pe alt om care luptă împotriva unui stat capturat. Dimpotrivă. Ne faceţi şi mai hotărâţi. ANI a fost condusă la momentul plângerii de fratele unui pesedist din Ministerul Agriculturii. ANI este condusă acum de fostul consilier al lui Mihai Tudose (PSD)”, încheie Clotilde Armand.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră