Antrenorul echipei Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, s-a declarat mulţumit de evoluţia formaţiei lui în Liga Campionilor, nu însă şi de rezultatele înregistrate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt mulţumit de fotbalul pe care l-am arătat în această grupă incredibil de grea. Totuşi, nu pot fi mulţumit de rezultate, deoarece am fi putut câştiga mai multe puncte. Nu trebuie uitat însă că apărătorii noştri sunt foarte tineri, au 19-21 de ani, le lipseşte experienţa. Aproape în fiecare meci am jucat de la egal la egal împotriva adversarilor foarte puternici. Sunt mulţumit de calitatea evoluţiei noastre şi de progresul jucătorilor. Ceea ce mă deranjează este că fotbaliştii încep să joace abia când presiunea scade după ce primim gol", a spus Lucescu, potrivit site-ului oficial al clubului campion al Ucrainei.

Miercuri seară, echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, a fost învinsă de Benfica, scor 2-0, în ultimul meci din Liga Campionilor, astfel că încheie Grupa F cu un singur punct şi este eliminată din cupele europene. În cealaltă partidă, Bayern a câştigat, pe teren propriu, scor 3-0, cu FC Barcelona. 

Bayern şi Benfica merg în optimile de finală ale LC, Barcelona, în 16-imile de finală ale Ligii Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.