Eder Militao a devenit cea mai recentă victimă a jafurilor comise la locuinţele fotbaliştilor. Fundaşul brazilian al echipei Real Madrid a fost jefuit de ceasuri şi bijuterii în valoare de peste 350.000 de euro în timpul meciului Clásico cu FC Barcelona de duminica trecută, potrivit publicaţiei El Mundo.
Între orele 21:00 şi 22:00, în prima repriză a meciului în care Militao a rămas pe bancă, cel puţin două persoane au pătruns într-una dintre camerele de la etaj ale casei brazilianului, din La Moraleja, în timp ce mai multe dintre rudele fotbalistului urmăreau meciul la parter.
Publicaţia "El Mundo" relatează că "Militao a constatat lipsa unui ceas Rolex în valoare de 53.000 de euro şi a unui ceas Richard Mille în valoare de aproximativ 170.000 de euro; a trei genţi Chanel în valoare de aproximativ 15.000 de euro; a unor inele şi brăţări Cartier în valoare de aproximativ 25.000 de euro; precum şi a altor bijuterii, brăţări şi valize, care duc valoarea totală, probabil, la peste 350.000 de euro".
Poliţia a fost cea care a sosit la locuinţă, împreună cu membri ai serviciului de securitate privat al complexului rezidenţial, întrucât locatarii casei nu observaseră nimic.
Când camera jucătorului a fost inspectată, obiectele sale personale au fost găsite împrăştiate peste tot.



























