Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, îi cere şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, să explice ce demersuri a întreprins în timpul incidentului de sâmbătă, când o dronă a survolat Iaşiul, după ce Alexe a criticat faptul că PSD amână numirea unui prefect la Iaşi, iar în judeţ pot să apară situaţii de criză.
Bogdan Cojocaru susţine că preşedintele Consiliului Judeţean Costel Alexe este cel care preia atribuţiile preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în lipsa prefectului.
”Înainte să acuze alte instituţii şi partide, Costel Alexe ar trebui să citească legislaţia şi să cunoască responsabilităţile funcţiei pe care o ocupă. Potrivit articolului 11 din HG nr. 1491/2004, în lipsa preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de vicepreşedinte. Iar Regulamentul de organizare şi funcţionare a CJSU Iaşi stabileşte că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi este unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai comitetului, alături de inspectorul-şef al ISU Iaşi”, a declarat duminică liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.
Şeful social-democraţilor ieşeni afirmă că preşedintele CJ Iaşi ar trebui să cunoască aceste prevederi, să se informeze direct de la instituţiile competente şi să explice ieşenilor cum funcţionează mecanismele de intervenţie, nu să creeze impresia că siguranţa populaţiei depinde exclusiv de ocuparea unei funcţii politice.
Bogdan Cojocarui susţine că Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat dronele care au pătruns sâmbătă pe teritoriul României şi a mobilizat aeronave militare, iar structurile pentru situaţii de urgenţă au transmis avertizări RO-ALERT către populaţie.
„Într-o societate normală, un titular al unei funcţii publice importante are obligaţia de a manifesta mai multă prudenţă, responsabilitate şi respect pentru lege atunci când vorbeşte despre alte instituţii. Competenţa unei administraţii judeţene se vede în investiţii finalizate, servicii publice mai bune, decizii fundamentate şi capacitatea de a gestiona problemele. Iar la acest capitol, Costel Alexe este aproape repetent”, a precizat şeful PSD iaşi, Bogdan Cojocaru.
Totodată, Cojocaru îi cere lui Alexe să spună ce atribuţii îi revin în cadrul CJSU Iaşi şi ce demersuri a întreprins, în această calitate, în timpul incidentului de sâmbătă.
”Siguranţa ieşenilor este o responsabilitate comună a instituţiilor statului. Ea nu trebuie transformată într-un instrument de confruntare politică”, a adăugat deputatul Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a acuzat PSD că nu a desemnat un prefect la Iaşi, în condiţiile în care evenimente grave precum cel de sâmbătă, când în judeţ a fost alertă generată de prezenţa unei drone, pot apărea oricând.
Costel Alexe a scris pe Facebook că în prezent judeţul Iaşi este fără prefect, iar Instituţia Prefectului nu are o conducere care să asigure coordonarea în situaţii de criză.
”Evenimente grave precum violarea spaţiului aerian al României pot apărea oricând. Observăm cu toţii că astfel de incidente de securitate sunt tot mai frecvente în ultima perioadă. Tocmai de aceea, vă mărturisesc că sunt total siderat de faptul că Partidul Social Democrat a acţionat, încă o dată, în mod iresponsabil, lăsând un judeţ de graniţă fără conducerea operativă a Prefecturii”, a afirmat Costel Alexe.
Şeful liberal al Consiliului Judeţean susţine că ”vorbim despre un risc grav pentru siguranţa naţională”, iar prefectul este cel care conduce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi are un rol esenţial în coordonarea instituţiilor şi în gestionarea situaţiilor de criză.
Şeful CJ Iaşi îi cere premierului să numească de urgenţă un prefect la Iaşi.
