Kobe Bryant a fost comemorat, vineri, la primul meci jucat de Los Angeles Lakers după decesul fostului baschetbalist, informează presa internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceremonia a avut loc la Staples Center, înaintea partidei cu Portland Trail Blazers, şi a început cu imnul naţional al SUA, interpretat de Boyz II Men, apoi vedeta NBA LeBron James a ţinut un discurs. Iniţial, el a citit numele tuturor victimelor decedate în accidentul de elicopter, apoi a aruncat pe parchet discursul scris dinainte şi a vorbit liber.

"V-aş vinde ceva dacă aş citi acest rahat, aşa că o să vorbesc direct din inimă", a spus el.

"Ştiam că la un moment dat vom ţine o comemorare pentru Kobe, dar eu văd asta ca o celebrare. O celebrare pentru 20 de ani de sânge, de sudoare, de lacrimi, de accidentări, de ridicări, de coborâri, toate acestea. Ore nesfârşite, determinarea de a fi ce poate el fi. În această seară celebrăm copilul care a ajuns aici la 18 ani, care s-a retras la 38 de ani şi a devenit probabil cel mai bun părinte pe care l-am văzut în aceşti ultimi trei ani. Kobe este ca un frate pentru mine. Încă din anii mei de liceu, privindu-l de departe ajungând în NBA la 18 ani, l-am urmăritapoi de aproape. Lucrurile pe care totdeauna le-am împărtăşit au fost determinarea de a câştiga şi de a fi cei mai buni... Citându-ul pe Kobe Bryant, <Mamba out>. Dar cu cuvintele noastre, de neuitat. Vei continua să trăieşti, fratele meu", a continuat jucătorul formaţiei LA Lakers, în faţa unei audinţe în lacrimi.

Pe ecranele de pe "cubul" sălii au rulat imagini din cariera excepţională a lui Bryant. Usher a interpretat melodia "Amazing Grace", iar la pauză rapper-ul Wiz Khalifa şi Charlie Puth, la pian, au cântat "See You Again".

La încălzire, baschetbaliştii echipei gază au purtat tricouri cu numerele 8 şi 24, purtate şi de Bryant în cariera lui, iar logo-ul KB a fost proiectat pe parchet. Aceleaşi numere au fost formate dintr-un aranjament de trandafiri galbeni.

Fiecare spectator a primit un tricou inscripţionat cu numele Bryant şi cu numărul 8 sau 24

Lakers nu au putut să le ofere o victorie propriilor fani, fiind învinşi cu 127-119.

Fostul baschetbalist Kobe Bryan, fiica lui de 13 ani, Gianna, şi alte şapte persoane au încetat din viaţă, la 26 ianuarie, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles.

În afara pilotului, a lui Kobe Bryant şi a fiicei fostului baschetablist, Gianna, în aparat se mai aflau John Altobelli, antrenor al echipei de baseball Orange Coast College, soţia lui, Keri, fiica lor, Alyssa, care juca la aceeaşi echipă de baschet cu Gianna, Payton Chester, o altă jucătoare de baschet, împreună cu mama ei, Sarah Chester, şi Christina Mauser, antrenoare de baschet feminin.

Kobe Bryant, 41 de ani, a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, a cucerit două medalii de aur la Jocurile Olimpice cu echipa SUA, a fost desemnat cel mai bun jucător din NBA în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţiont de 17 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.

Datorită talentului său, Bryant a intrat în NBA din liceu. El a debutat în 1996, la vârsta de 18 ani, două luni şi 11 zile, fiind cel mai tânăr debutant din istoria NBA la acea dată.

Kobe Bryant s-a retras din activitate în 2016, după 20 de ani petrecuţi ca jucător al echipei Los Angeles Lakers.

Bryant era căsătorit cu Vanessa şi aveau împreună patru fete, Natalia, 17 ani, Gianna, 13 ani, Bianka, trei ani, şi Capri, născută în iulie 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.