Forţele americane au lovit lansatoare de rachete iraniene în Strâmtoarea Ormuz, în prima acţiune militară din ultimele săptămâni

Forţele americane au lovit lansatoare de rachete iraniene în Strâmtoarea Ormuz, în prima acţiune militară din ultimele săptămâni

Forţele americane au lovit lansatoare de rachete iraniene din Strâmtoarea Ormuz, în prima acţiune militară din ultima lună, a declarat duminică un oficial american citat de The Associated Press.

Surse de ştiri semi-oficiale din Iran au raportat sunete de explozii în apropierea insulei Larak, din strâmtoare.

Forţele din cadrul Gărzii Revoluţiei au fost observate pregătindu-se să lanseze rachete cu mine marine în strâmtoare, potrivit oficialului, care a vorbit sub condiţia anonimatului pentru a detalia mişcări militare sensibile.

Armata SUA a finalizat săptămâna trecută operaţiunea de îndepărtare a minelor marine de pe rutele internaţionale de navigaţie din strâmtoare.

Gărzile Revoluţiei, într-o declaraţie difuzată de postul public de televiziune din Iran, au menţionat „martiriul şi rănirea mai multor luptători şi compatrioţi”. Declaraţia precizează că atacul va „duce la pedepsirea agresorului”.

CNN citează la rândul său un oficial american care a confirmat că armata SUA a lansat duminică un atac asupra insulei Larak din Iran, unde au fost observate forţe care se pregăteau să lanseze rachete cu mine în Strâmtoarea Ormuz. Forţele americane au lovit două lansatoare iraniene de pe insulă, a declarat oficialul. 

Insula Larak se află în apropierea strategicei Strâmtori Ormuz, o rută maritimă globală cheie care a rămas în centrul tensiunilor regionale şi al eforturilor diplomatice.

Comandamentul Central al SUA a finalizat săptămâna trecută operaţiunea de îndepărtare a minelor marine de pe rutele internaţionale de navigaţie ale acestei căi navigabile.

Preşedintele Donald Trump a afirmat marţi că „Iranul a fost notificat că orice navă sau ambarcaţiune care va amplasa noi mine va fi distrusă imediat şi sistematic”.

„Forţele americane monitorizează îndeaproape zona şi rămân pregătite să protejeze libera circulaţie a comerţului pe această cale navigabilă esenţială”, a spus oficialul american citat de CNN.

Gărzile Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC) au promis duminică represalii, după ce au acuzat ceea ce au descris drept „inamicul sionisto-american” de efectuarea unui atac asupra insulei Larak, care, potrivit acestora, a provocat victime în rândul forţelor iraniene şi al civililor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor