Kremlinul refuză oferta Washingtonului: Un summit între Putin, Trump şi Zelenski este posibil doar la finalul negocierilor

Kremlinul refuză oferta Washingtonului: Un summit între Putin, Trump şi Zelenski este posibil doar la finalul negocierilor

Un summit între Vladimir Putin, Donald Trump şi Volodimir Zelenski este posibil doar pentru a consemna eventuale acorduri, a căror încheiere reprezintă un proces extrem de complex, dar nu pentru o „înţelegere preliminară”, a precizat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

"Se propune de mult timp organizarea summitului Putin - Trump - Zelenski, iar dumneavoastră cunoaşteţi bine poziţia şefului statului nostru: o astfel de întâlnire este posibilă doar pentru a consemna acordurile. Iar înţelegerile nu sunt deloc o tranzacţie primitivă, ci un proces foarte complex de soluţionare, care constă dintr-o mulţime de detalii", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a subliniat că nu are rost ca preşedinţii să se întâlnească pentru a discuta toate aceste aspecte, pentru că la acest nivel se pot doar finaliza înţelegeri.

Cu alte cuvinte, Peskov a sugerat că Putin refuză oferta Washingtonului.

În acelaşi timp, Peskov a avut grijă să învinovăţească Kievul. Partea de la Kiev nu doreşte să se implice într-un proces real de soluţionare a conflictului, a acuzat Peskov.

Anterior, portalul Axios, citând surse, a informat că directorul CIA, John Ratcliffe, în cadrul vizitei sale la Moscova din această săptămână, a ridicat problema posibilităţii organizării unei întâlniri trilaterale la nivel înalt între Rusia, SUA şi Ucraina.

CITEȘTE ȘI Axios: Directorul CIA a propus organizarea unui summit Trump-Putin-Zelenski în timpul vizitei sale la Moscova

Şeful CIA a vizitat Moscova pe 25 august. Peskov a declarat că vizita lui Ratcliffe a fost legată de contactele dintre serviciile secrete ale celor două ţări.

Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SVR) al Rusiei, Serghei Narîşkin, a confirmat că a avut o întâlnire cu şeful CIA în timpul şederii acestuia la Moscova.

CITEȘTE ȘI Zelenski anunţă noi contacte cu reprezentanţii lui Trump
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor