Simona Halep a declarat, miercuri, că adversara ei din optimile de finală ale Madrid Open, Victoria Kuzmova, a fost copleşită de importanţa turneului. Jucătoarea română consideră în acelaşi timp că a făcut un meci foarte bun şi speră să câştige şi la dublu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost bine pentru mine, pentru că jocul a fost mai rapid, hai să spun că am putut juca în cel mai bun stil. Cred că totul a mers foarte bine pentru mine astăzi şi am dominat meciul, am simţit mingea, fiecare lovitură, sunt mulţumită de meciul de astăzi. Nu cred că a fost cel mai bun meci al ei, poate a fost agitată un pic înainte de meci, este un mare turneu şi nu este uşor să faci faţă jucătoarelor de top, am fost şi eu în această situaţie. Dar eu pot să spun că am jucat cel mai bun tenis, m-am simţit bine pe teren. Mai am dublu astăzi, trebuie să mai joc puţin, dar e o zi bună, pe care am început-o foarte bine, sper să pot câştiga şi la dublu. Înseamnă mult să revin în sferturi la acest turneu, e special pentru că este unul dintre turneele mele favorite", a declarat Halep, la interviul de pe teren. 

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, miercuri, cu socrul de 6-0, 6-0, pe jucătoarea Viktoria Kuzmova din Slovacia, locul 46 WTA, calificându-se a patra oară consecutiv în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid. Halep a reuşit una dintre cele mai facile victorii din carieră, în care a cedat doar 12 puncte şi a încheiat întâlnirea în 44 de minute.

A rezultat un meci într-un singur sens, un antrenament pentru fostul lider WTA, în care pot fi numărate punctele reuşite de Kuzmova, şapte în primul set, încheiat după 21 de minute, cinci în cel de-al doilea, încheiat după alte 23 de minute.

În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre australianca Ashleigh Barty, locul 9 WTA, şi Iulia Putinţeva din Kazahstan locul 43 WTA.

Halep este programată miercuri şi la dublu, în al treilea meci de pe terenul 4 (ora de start 13.00). Ea şi coechipiera ei, Irina Begu, vor da piept cu principalele favorite, jucătoarele cehe Barbora Krejcikova (locul 2 WTA la dublu) şi Katerina Siniakova (locul I WTA la dublu), tot în optimile de finală ale probei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.