"Dopajul era ceva obişnuit, nu doar în ciclism". Dezvăluirile explozive ale lui Jan Ullrich, câştigătorul Turului Franţei în 1997

Jan Ullrich a vorbit despre cariera sa de ciclist într-o emisiune difuzată de televiziunea germană, iar câştigătorul Turului Franţei din 1997, care recunoaşte că a recurs la dopaj, afirmă că sportul era atunci profund corupt de practici interzise. Mult dincolo de pluton, relatează RMC Sport.

A negat cu vehemenţă timp de mai bine de un deceniu. Dar, la fel ca alţii înaintea lui, Jan Ullrich a recunoscut în cele din urmă că a recurs la dopaj pe parcursul carierei sale de ciclist profesionist. În cadrul emisiunii „Inas Nacht”, difuzată weekendul trecut de postul german ARD, câştigătorul Turului Franţei din 1997 a vorbit despre trecutul său în pluton. Încercând să explice de ce a refuzat atât de mult timp să recunoască că lua substanţe interzise.

„Iubeam prea mult acest sport. Nu voiam să compromit pe altcineva. Aş fi putut distruge întregul ciclism în acel moment”, asigură cel care a terminat de cinci ori pe locul al doilea în Turul Franţei, dintre care de trei ori în urma lui Lance Armstrong (2000, 2001, 2003), potrivit declaraţiilor relatate de Le Soir. Singurul german care şi-a înscris numele în palmaresul Turului Franţei jură că toţi cicliştii din generaţia sa erau dopaţi. Şi afirmă că majoritatea celorlalte discipline sportive se confruntau atunci cu aceleaşi probleme.

„Ceea ce am stricat atunci a dus, cel puţin, la un ciclism curat”

„Ne-am adaptat la ceea ce făceau deja ceilalţi”, mărturiseşte fostul ciclist al echipei Deutsche Telekom, care are astăzi 52 de ani. „Pe vremea mea, dopajul era ceva obişnuit în toate sporturile. Şi nu doar în ciclism.” Potrivit lui, cei mai buni reuşeau astfel să se distingă din mulţimea de trişori: „Dacă toată lumea o făcea, totul depindea de talent şi de capacităţi.”

După ce a trecut printr-o perioadă foarte întunecată, marcată de dependenţa de alcool şi medicamente, Jan Ullrich, care nu a fost deposedat de titlurile sale, spre deosebire de alţii, continuă să urmărească actualitatea ciclismului mondial. Cu admiraţie pentru dominaţia lui Tadej Pogacar şi cu sentimentul că excesele din epoca sa au servit, în cele din urmă, cauzei comune. Permiţând curăţarea şoselei şi a împrejurimilor sale. „Ceea ce am stricat atunci a dus, cel puţin, la un ciclism curat astăzi”, vrea el să creadă.