Echipa de liga secundă Gloria Bistriţa a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea bucureşteană FCSB, în grupa C a Cupei României.
Echipa lui Reghecampf a avut prima ocazie a meciului, în minutul 4, prin Gnahore, care a trimis peste poartă, apoi Miculescu l-a luat la ţintă pe portarul Greab, în minutul 10, dar scorul a fost deschis de gazde, în minutul 23, prin Lupu, după o eroare în defensiva oaspeţilor. Bucureştenii l-au pierdut pe Gnahore, accidentat şi înlocuit în minutul 38.
Oaspeţii au atacat în partea secundă şi au ratat prin Stoian, în minutul 52, apoi prin Luca Stancu, în minutul 55.
Bistriţeanul Arnaud a rămas singur cu portarul Popa, însă nu a putut prinde buturile adverse, în minutul 57, iar asalturile roş-albaştrilor nu a fost finalizate.
Gloria Bistriţa – FCSB 1-0 şi în grupa C conduce FC Bihor, cu 4 puncte, urmată de FCSB, Csikszereda şi Gloria Bistriţa – toate cu câte 3 puncte.



























