Elveţia are în vedere reducerea vitezei maxime pe autostrăzile sale la 80 km/h pentru a combate penuria de combustibil

Elveţia are în vedere reducerea vitezei maxime pe autostrăzile sale la 80 km/h pentru a combate penuria de combustibil

Elveţia ia în calcul o reducere temporară a vitezei pe autostrăzi, o măsură care ar veni să „completeze măsurile luate deja pentru economisirea de combustibil, potrivit Oficiului Federal pentru Aprovizionarea Economică a Ţării, relatează Le Figaro.

Elveţia a intrat într-o adevărată alertă roşie privind stocurile de combustibil. De câteva săptămâni, situaţia se agravează până la punctul în care, vinerea trecută, a fost autorizată utilizarea rezervelor de urgenţă de motorină.

Situaţia este considerată "foarte tensionată" de către Oficiul Federal pentru Aprovizionarea Economică a Ţării, însărcinat să se asigure că Elveţia nu se confruntă cu nicio penurie de bunuri esenţiale. Potrivit cotidianului elveţian Aargauer Zeitung, organizaţia ia acum în considerare limitarea vitezei maxime pe autostrăzile elveţiene la 80 km/h.

A fost lansată o consultare a celorlalte servicii administrative ale ţării în acest sens, ideea fiind deja luată în considerare la izbucnirea războiului din Iran, când partidul ecologist elveţian propusese această reducere de la 120 km/h (viteza maximă autorizată pe majoritatea autostrăzilor elveţiene) la 80 km/h.

Această reducere temporară a vitezei ar veni să "completeze prelevările deja în curs din rezervele obligatorii şi să consolideze efectul lor de economisire suplimentară", precizează Oficiul. Valoarea acestor economii nu a fost precizată deocamdată. Acest lucru ar trebui să se întâmple la finalul procesului de consultare.

Între timp, guvernul federal intenţionează să încurajeze populaţia să utilizeze cu moderaţie resursele care au devenit preţioase. "Apelurile la carpooling, la utilizarea transportului public şi la reducerea deplasărilor de agrement permit, de exemplu, diminuarea consumului de combustibil", precizează acesta pe site-ul său.

Deşi instabilitatea din Golful Persic explică în mare parte situaţia actuală din Elveţia, ziarul "Aargauer Zeitung" subliniază şi alţi factori, începând cu întârzierile în livrările prin conducte, provocate de ploile abundente din sudul Franţei, care au dus la o penurie temporară de motorină. De asemenea, linia feroviară din Valea Rinului a fost închisă de mai multe ori în ultima perioadă, complicând livrările către Elveţia pe calea ferată. În ceea ce priveşte transportul fluvial, acesta este aproape complet paralizat de seceta persistentă care a afectat parţial Rinul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră