Clubul Sportiv Dinamo anunţă, vineri, într-un comunicat, că informaţiile apărute în presă privind interzicerea echipei private FC Dinamo de a mai disputa meciurile oficiale pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, sunt false.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Cu toate ca echipa de fotbal Dinamo este în proprietate şi management privat, Institutia "Clubul Sportiv Dinamo", ca parte a Ministerului Afacerilor Interne, depune toate eforturile pentru a-i asigura un cadru sportiv normal de joc, astfel încât jucătorii care poartă sigla "Dinamo" să se simtă intotdeauna "acasa" atunci când vin să joace fotbal în Complexul din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aducem la cunoştinta opiniei publice ca nu a existat nicio discuţie legată de interzicerea meciurilor pe Stadionul Dinamo, cu toate că proprietarii şi administatorii echipei de fotbal, trecuţi şi prezenţi, nu au respectat şi nu respectă obligaţiile contractuale. Clubul Sportiv Dinamo şi domnul Ion Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, suntem alături de suporterii Dinamo din toată ţara şi vom fi în continuare un partener al echipei de fotbal, indiferent de natura litigiilor juridice istorice, existente pe rolul instantelor de judecată", se arată în comunicat.
 
În comunicat se precizează că Ministerul Afacerilor Interne şi CNI au demarat procedurile pentru construirea unei noi arene de fotbal: "Totodată, privim cu îngrijorare situaţia actuală de la FC Dinamo şi asigurăm suporterii şi pe toţi jucătorii care au dus faima acestui club în întreaga lume că suntem deschişi la orice formă de dialog şi de organizare pentru binele echipei DINAMO. În acelaşi timp, aducem la cunoştinţa opiniei publice că Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Compania Naţională de Investiţii, am demarat procedurile pentru construirea unei noi Arene de Fotbal, moderne si cu capacitate mărită pentru suporteri, tot în cadrul actualului Complex Sportiv Dinamo".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.