Cristina Neagu, componentă de bază a echipei feminine de handbal a clubului CSM Bucureşti, a fost confirmată pozitiv la testul RT-PCR pentru diagnosticarea Covid-19, test efectuat săptămâna trecută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Încă de la început, dorim să îi asigurăm pe toţi fanii echipei noastre şi ai Cristinei Neagu de faptul că starea generală de sănătate a sportivei este una bună, fiind în legătură permanentă cu staff-ul medical al echipei. Handbalista de la CSM Bucureşti se află în izolare şi se supune tuturor protocoalelor ce trebuiesc respectate. 

Testele repetate la care sunt supuse jucătoarele noastre au făcut ca situaţia să fie în permanenţă sub control. Ţinem să precizăm că, înainte de a fi depistată pozitiv, Cristina Neagu nu a intrat în contact cu nicio altă coechipieră. 

Atât sportivele care au fost convocate la loturile naţionale, cât şi cele care s-au aflat în pregătire la Bucureşti au fost testate de minimum 2 ori de la apariţia acestui caz, toate rezultate fiind negative. În aceste condiţii, deplasarea echipei CSM Bucureşti în Norvegia, pentru partida cu Vipers Kristiansand, meci contând pentru etapa a IV-a a grupelor Ligii Campionilor, nu este în pericol", a anunţat CSM Bucureşti.

Luni, lotul echipei feminine a efectuat testul pentru deplasarea în Norvegia, rezultatele fiind negative, iar la sosirea în Kristiansand, întreaga delegaţie va intra în izolare şi se va supune unei noi testări, conform prevederilor legale din această ţară. 

Partida dintre Vipers Kristiansand şi CSM Bucureşti are loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19:00 (ora României) şi poate fi urmărită în direct pe Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport!

"Clubul Sportiv Municipal Bucureşti se află în legătură permanentă cu Cristina Neagu, pe care o aşteptăm să revină cât mai repede la antrenamentele şi la meciurile echipei. O asigurăm pe cea mai bună handbalistă a lumii că încercarea prin care trece nu reprezintă decât un nou prilej de a reveni şi mai puternică şi mai determinată, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna!", a mai scris CSM Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.