Tehnicianul echipei Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, vineri, că jucătorii săi sunt pregătiţi să se ridice la înălţimea unui derbi cu FCSB, despre care afirmă că are cel mai valoros lot din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem pregătiţi şi sperăm să ne ridicăm la înălţimea unui derbi, FCSB are cel mai valoros lot din România, chiar dacă a avut multe probleme extrasportve, va alinia o echipă foarte bună. Noi trebuie să demonstrăm că suntem o echipă foarte bună şi putem deveni puternică pe viitor. Băieţii sunt dornici să spele ruşinea din meciul cu UTA şi să câştige mâine. Sper ca mâine să fim inspiraţi şi să câştigăm. Nu dorm bine înaintea niciunui meci, indiferent că e derby sau nu. Preocupările există, suntem în căutarea unei formule ideale. Jucătorii trebuie să se integreze în echipă, automatismele au nevoie de timp ca să fie perfecte. Din păcate, acum nu avem timp, ci de rezultate, pentru a ne apropia de play-off. Sper ca Paul Anton să evolueze cât mai repede pentru Dinamo, pauza asta să fie un avantaj pentru el. Meciul de sâmbătă va fi important, am vrea să i-l dedicăm lui Cătălin Hîldan, de la a cărui dispariţie se împlinesc 20 de ani. Îmi pare rău că spectatorii nu sunt alături de noi, ar fi fost dornici să facă ceva deosebit, sper ca la următorul derbi să putem beneficia de ajutorul lor", a declarat Contra, într-o conferinţă de presă.

Derbiul FCSB - Dinamo, contând pentru etapa a VI-a a Ligii I, va avea loc, sâmbătă, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.