CSM Oradea a anunţat, marţi, că a obţinut serviciile baschetbalistului american Justin Carter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Americanul, jucător de perimetru, capabil să acopere poziţii multiple, se află la prima experienţă în România. El este al doilea jucător din ierarhia celor mai eficienţi zece în ediţia 2021/22 a Ligii Adriatice care semnează în această vară cu CSM CSU Oradea.

Originar din Maryland, înalt de 1.93 metri şi în vârstă de 35 ani, Carter soseşte de la KK Zadar, vicecampioana Croaţiei, după o finală pierdută în meci decisiv. El a jucat în ultimii doi ani la această grupare, reuşind să cucerească titlul de campion naţional al Croaţiei în 2021. De asemenea, anul trecut a câştigat şi Cupa Croaţiei.

În sezonul 2021/22, Carter a înregistrat 25 apariţii în Liga Adriatică. Aici a avut medii statistice de 14.2 puncte, 5.8 recuperări, 3.4 pase decisive şi 1.3 intercepţii în 32 minute pe meci cu 42% la aruncările din acţiune, incluzând 34% la semicerc. De asemenea, a avut 75% la linia de pedeapsă şi 17.8 la eficienţă, fiind al 5-la în ierarhia individuală a indicelui de eficienţă. Erick Neal (adversarul din poza alăturată şi noul său coleg de echipă la CSM Oradea) a fost al 9-lea în ierarhia eficienţei în Liga Adriatică 2021/22.

Cariera universitară a lui Carter a cuprins trei experienţe: Compton (2006–2007), Fullerton (2007–2008), Creighton (2008–2010). Imediat după absolvire şi-a început cariera profesionistă.

La nivel profesionist el a jucat pentru BK Vahostav-SK Zilina (Slovacia), Vestelspor Manisa, Tire Belediye, Uşak Sportif, Galatasaray Liv Hospital şi Pınar Karşıyaka (toate în Turcia), Guangdong Southern Tigers (China), Khimki Moscova (Rusia), Maccabi Kiryat Gat (Israel), BC Astana (Kazahstan), Shabab Al Ahli (Arabia Saudită), Dinamo Sassari (Italia), Chorale Roanne (Franţa), Pallacanestro Varese (Italia) şi cel mai recent la KK Zadar (Croaţia).

Experienţa baschetbalistică a lui Justin Carter include două sezoane la nivel de Euroligă, alături de Galatasaray şi Pinar. El a jucat 22 meciuri în această competiţie şi a avut medii statistice de 10.4 puncte, 4.7 recuprări, 2.3 pase decisive şi 1.1 intercepţii în aproape 28 minute pe meci pentru 14.1 la eficienţă. Carter are două campanii în EuroCup, două în Liga VTB şi două în Liga Adriatică.

Carter devine cel de-al 6-lea jucător străin din lotul lui CSM CSU Oradea pentru sezonul 2022/23. El va fi coleg cu Erick Neal, Stephen Holt, Donatas Tarolis, Nikola Markovic şi Mark Ogden. Lotul de jucători îi mai cuprinde pe Tudor Gheorghe, Kris Richard, Luca Năstruţ, Bobe Nicolescu, Enzo Vescan şi Cătălin Baciu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.