Creatorul lui Chucky o critică pe Nicki Minaj, care a transformat păpuşa într-un alegător republican

Creatorul lui Chucky o critică pe Nicki Minaj, care a transformat păpuşa într-un alegător republican

Păpuşa înfricoşătoare Chucky, care a apărut în opt filme de groază începând cu sfârşitul anilor 1980, s-a aflat în centrul unei dispute între creatorul său, Don Mancini, şi cântăreaţa de rap Nicki Minaj, pe fondul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite.

Artista americană, susţinătoare declarată a lui Donald Trump, a distribuit marţi pe reţelele sociale o imagine generată de AI în care Chucky apare îmbrăcat într-un costum roz, purtând un ecuson cu mesajul „Votaţi roşu”, adică „votaţi republican”, conform interpretării cântăreţei.

Fiind o mare admiratoare a păpuşii - pe care a menţionat-o, printre altele, într-un vers din piesa „Monster” alături de Kanye West în 2018 -, ea consideră că are tot dreptul să o transforme după bunul ei plac. Însă, foarte repede, cântăreaţa a fost luată la rost de persoana care a dat naştere personajului, în urmă cu aproape patruzeci de ani. Sub fotografia lui Nicki Minaj, Don Mancini a răspuns ironic că Chucky cu siguranţă nu ar fi votat pentru clanul MAGA la alegerile de la jumătatea mandatului, deoarece „are un copil transsexual”, Glenda, născut din căsătoria dintre eroul filmelor şi păpuşa Tiffany. Mulţi fani ai seriei îi atribuie chiar statutul de „gender-fluid”, o identitate de gen care evoluează în timp.

Pentru Don Mancini, Chucky „protejează copiii”. Şi este „împotriva ICE”, poliţia americană de imigrare. „Mi-a spus că se apropie un «val albastru», la fel de albastru ca ochii lui nenorociţi”, a adăugat creatorul.

După alegeri şi recâştigarea controlului asupra Senatului şi Camerei Reprezentanţilor de către democraţi, el a mai adăugat o replică. „Păcat pentru tine, Nicki”, a scris el, înainte de a republica imaginea raperitei cu părul lui Chucky vopsit în albastru în loc de roşu. „Eu, de fapt, nici măcar nu am folosit AI”, a concluzionat Don Mancini.

Nicki Minaj nu i-a răspuns. Ea a păstrat tăcerea de la anunţarea rezultatelor alegerilor, care au confirmat o victorie incontestabilă a taberei democrate.

Vedeta de hip-hop, una dintre puţinele femei care şi-au făcut un loc în acest mediu extrem de masculin la sfârşitul anilor 2010, se poziţionează ca o ferventă susţinătoare a Partidului Republican încă din 2022. Ea s-a autoproclamat chiar „fanul numărul unu” al lui Donald Trump în cadrul unui miting politic al mişcării MAGA, anul trecut. La sfârşitul lunii octombrie, directorul de comunicare al Casei Albe a distribuit un videoclip în care artista apărea la bordul avionului prezidenţial. Acesta sugera că Nicki Minaj are calităţile necesare pentru a „deveni purtătoarea de cuvânt” a preşedintelui.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră