Ministrul Educaţiei, Sorin Costreie, a propus universităţilor de stat din toată ţara să găzduiască, în acest an şcolar, etape naţionale ale olimpiadelor şcolare, el arătând că pentru 17 dintre ele există deja un acord de principiu şi speră ca numărul lor să crească.
”Prima întâlnire cu universitatea poate începe la o olimpiadă. Cum ar fi ca, pe lângă experienţa unei olimpiade naţionale, elevii să aibă şi experienţa de a simţi un pic viaţa de student? Un sens în plus pentru nişte zile care, oricum, înseamnă mult pentru cei care le trăiesc. Ieri am transmis universităţilor de stat din toată ţara invitaţia de a găzdui, în acest an şcolar, etape naţionale ale olimpiadelor şcolare. Pentru 17 dintre ele există deja un acord de principiu, dar sperăm ca numărul lor să crească”, a scris ministrul Educaţiei pe Facebook.
”Consolidăm legătura dintre învăţământul preuniversitar şi cel superior. Universităţile aduc infrastructură şi expertiză academică, inspectoratele şcolare aduc experienţa organizării”, mai spune Sorin Costreie.
Potrivit ministrului Educaţiei, cel mai mare câştig este, însă, al copiilor. ”Să treacă prin săli de curs şi laboratoare, să doarmă într-un cămin studenţesc, să stea la masă cu studenţi şi să afle de la ei cum e, de fapt, să fii student. Poate că unii dintre ei vor descoperi că nu mai trebuie să plece departe ca să găsească o comunitate în care să crească. Mulţumim celor ce vor răspunde acestei invitaţii”, apreciază ministrul.
