Baschet masculin: Dinamo Bucureşti, al treilea eşec în grupa B a FIBA Europe Cup

Baschet masculin: Dinamo Bucureşti, al treilea eşec în grupa B a FIBA Europe Cup
FOTO: FIBA

Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut marţi, pe teren propriu, al treilea meci din grupa B a FIBA Europe Cup, scor 76-78 (35-45), cu slovacii de la Patrioti Levice.

Principalii marcatori ai partidei au fost Marks 18 puncte, Drame 13, pentru Dinamo, respectiv Hicks 19, Chavez 15, pentru oaspeţi.

Rezultatele obţinute anterior în grupa B de către Dinamo: 75-87 cu FIATC Girona, 93-76 cu Szolnoki şi 80-84 cu Coretec Oostende.

Etapa viitoare, Dinamo va juca în deplasare, cu Zastal Zielona Gora (Polonia), în 4 noiembrie.

Dinamo Bucureşti s-a calificat în faza grupelor după ce a învins în dublă manşă eliminatorie formaţia kosovară KB Peja (96-58, 105-83).

Tot în grupele FIBA Europe Cup a ajuns şi vicecampioana CSM Raiffeisen Oradea, care a pierdut finala turneului preliminar al Ligii Campionilor. Formaţia orădeană joacă în grupa H, iar în grupa C a fost repartizată SCMU Craiova.

Primele două clasate la finalul meciurilor tur-retur se vor califica în grupele principale, din care tot primele două clasate vor ajunge în sferturile de finală. Competiţia va continua cu semifinale şi finala.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră