Luca Niculescu: Unirea României cu Republica Moldova se va face când cetăţenii celor două ţări îşi vor dori - VIDEO

Luca Niculescu: Unirea României cu Republica Moldova se va face când cetăţenii celor două ţări îşi vor dori - VIDEO

O eventuală unire a Republicii Moldova cu România va avea loc atunci când cetăţenii ambelor state îşi vor dori acest lucru, dar în prezent, prioritatea Bucureştiului este consolidarea relaţiilor bilaterale şi o apropiere şi mai mare a Republicii Moldova de Uniunea Europeană, a declarat marţi premierul României Luca Niculescu, într-un interviu pentru TV Moldova.

"Există multe legături între ţările noastre şi, evident, că este o dezbatere care există şi care poate să existe şi în unele contexte grele. Eu vă spun foarte clar că se va manifesta în momentul în care cetăţenii din cele două ţări îl vor dori. Deocamdată noi vrem să apropiem România de Republica Moldova şi mai mult Republica Moldova de Uniunea Europeană, să creăm aceste punţi, să creăm şi conexiuni între noi", a declarat Luca Niculescu, care marţi a făcut prima sa deplasare externă la Chişinău.

Ideea unirii Republicii Moldova cu România a revenit în discuţie în ultima vreme în contextul războiului din Ucraina şi al presiunilor exercitate de Rusia asupra Chişinăului, care sporesc preocupările legate de securitatea şi viitorul ţării.

La începutul anului 2026, într-o discuţie cu doi dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti britanici, Rory Stewart şi Alastair Campbell, preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a declarat pentru prima dată că dacă s-ar organiza un referendum pe tema unirii Republicii Moldova cu România, ea ar vota "da", dar a recunoscut că subiectul nu se bucură de suficient sprijin în rândul electoratului moldovean.

"Devine din ce în ce mai dificil pentru o ţară ca Republica Moldova să supravieţuiască, să existe ca democraţie, ca ţară suverană. Dar ca preşedinte al Republicii Moldova, înţeleg că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, dar există o majoritate care sprijină aderarea la UE şi noi acţionăm în sensul acesta. Este un obiectiv mult mai realist şi ne ajută să ne protejăm suveranitatea", a declarat atunci Maia Sandu.

CITEȘTE ȘI Maia Sandu declară pentru prima dată că ar vota pentru unirea cu România la un eventual referendum pe această temă - VIDEO

Potrivit unui sondaj realizat de iData, 41% dintre cetăţenii Republicii Moldova susţin unirea cu România. În România, nivelul de sprijin este considerabil mai ridicat: aproximativ 72% dintre cetăţeni susţin unirea celor două state, menţionează NewsMaker.

Într-un interviu acordat în 2025 pentru presa germană, preşedintele României Nicuşor Dan a declarat că "personal" îşi doreşte o unire cu Moldova", dar cât timp cetăţenii Republicii Moldova susţin forma actuală de stat, "România nu va întreprinde nimic".

Pe 27 martie 2018, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la Bucureşti a adoptat o declaraţie prin care afirma că România "va fi întotdeauna pregătită" să susţină orice demers de reunificare, dacă cetăţenii Republicii Moldova îşi vor dori acest lucru.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră