Un raport al Comisiei Europene publicat, marţi, arată că s-au înregistrat 19.350 de decese pe drumurile din Uniunea Europeană, în 2025, 1.296 în România. Cu 68 de decese la un milion de locuitori, România se află în topul ţărilor cu cele mai multe decese în accidente rutiere, alături de Bulgaria şi Croaţia. Cu toate acestea, arată CE, România este printre cele cinci ţări care sunt pe cale să atingă obiectivul de reducere cu 50% a numărului de decese rutiere până în 2030.
"Comisia Europeană a publicat astăzi cifrele finale privind decesele rutiere pentru anul 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere. Aceasta reprezintă o scădere cu 3% faţă de 2024 şi cu 15% faţă de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puţine decese pe drumurile europene în comparaţie cu 2024 şi cu 3.400 mai puţine în comparaţie cu 2019", anunţă, marţi, Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.
Cel mai mare număr de decese în accidente, în cifre absolute a fost raportat în Franţa - 3.263, Italia - 2.868 şi Germania - 2.832, dar raportat la numărul de locuitori cele trei state Franţa şi Italia au o rată de 49 de decese la un milion de locuitori, în timp ce Germania are 34 de decese la un milion de persoane.
Potrivit datelor transmise de Comisie, rezultatele privind numărul de decese la un milion de persoane confirmă faptul că Suedia (19/milion) şi Danemarca (24/milion) au cele mai sigure drumuri din UE.
"În pofida progreselor înregistrate din 2019 încoace, Bulgaria (71/milion) şi România (68/milion), alături de Croaţia (65/milion), continuă să raporteze cele mai ridicate rate ale deceselor rutiere din UE", arată Comisia.
Cu toate acestea, subliniază CE, rezultatele confirmă faptul că doar cinci ţări sunt pe cale să atingă obiectivul de reducere cu 50% a numărului de decese rutiere până în 2030: Belgia, Bulgaria, Danemarca, Polonia şi România.
"Pe baza datelor raportate, persoanele în vârstă sunt mai des victime ale accidentelor rutiere decât alte grupe de vârstă, în timp ce ocupanţii autoturismelor şi utilizatorii vulnerabili ai drumurilor - precum pietonii, bicicliştii şi motocicliştii - sunt cei mai expuşi riscului de a suferi accidente grave sau fatale. În cele din urmă, majoritatea deceselor rutiere au loc pe drumuri din zonele rurale, în afara localităţilor", a mai transmis Comisia Europeană.
Pentru fiecare deces rutier, se estimează că alte cinci persoane suferă răni grave.
"Acest lucru înseamnă că, anual, aproximativ 100.000 de persoane din întreaga Uniune Europeană suferă leziuni grave în urma accidentelor rutiere, ceea ce are implicaţii majore asupra bunăstării fizice, psihologice şi socioeconomice a victimelor şi a familiilor acestora", a mai transmis sursa citată.
Comisarul pentru transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, a declarat: "Siguranţa rutieră înseamnă mai mult decât norme şi reglementări. Ea înseamnă protejarea vieţilor omeneşti şi prevenirea tragediilor care afectează familii şi comunităţi din întreaga Europă. În Uniunea Europeană, fiecare viaţă pierdută pe drumurile noastre este prea mult. Obiectivul nostru este clar: să ne asigurăm că fiecare cetăţean, oriunde ar călători şi indiferent de modul de transport folosit, poate ajunge la destinaţie. Aceasta înseamnă să ne facem drumurile mai sigure, să consolidăm prevenirea şi să ne asigurăm că fiecare călătorie se încheie în siguranţă."
De asemenea, datele provizorii pentru 2026 arată o tendinţă pozitivă, numărul ţărilor care raportează o reducere a deceselor cu peste 5% în prima jumătate a anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025 fiind mai mare decât numărul ţărilor care raportează creşteri ale deceselor rutiere.
Comisia anunţă că va continua să monitorizeze îndeaproape aceste tendinţe şi să sprijine statele membre în ceea ce priveşte abordarea motivelor de îngrijorare emergente.
Ediţia din 2026 a Conferinţei UE privind siguranţa rutieră va avea loc la 23 noiembrie, la Bruxelles, marcând jumătatea perioadei de aplicare a strategiei pe 10 ani a Europei de a reduce la jumătate decesele şi vătămările grave cauzate de accidente rutiere până în 2030.
Câştigătorii Premiilor pentru excelenţă în siguranţa rutieră din 2026, care celebrează cele mai inspirate şi mai de impact iniţiative de pe continent în materie de siguranţă rutieră, vor fi anunţaţi în cadrul acestui eveniment.



























