Directorul de dezvoltare a fotbalului la nivel mondial, Arsene Wenger, doreşte ca arbitrii să poată vorbi la conferinţele de presă după meciuri, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ar fi o modalitate bună de a evita controversele şi de a le stinge înainte ca acestea să fie în dezbaterea publică. Ar trebui să obţinem aprobarea arbitrilor şi nu ştiu suficiente lucruri despre starea de spirit în care se află după meciuri pentru a putea comenta", a declarat directorul FIFA pentru dezvoltarea fotbalului mondial, în timpul Zilelor Arbitrajului.

Tot legat de arbitraj, el vrea ca discuţiile dintre arbitrii de pe teren şi cei din camera VAR să devină publice: "Sunt în favoarea deschiderii microfoanelor, astfel încât să existe o explicaţie mai bună. Difuzarea conversaţiilor dintre arbitru şi VAR ar creşte interesul. Spectatorii ar înţelege mai bine de ce sunt luate anumite decizii".

Fostul antrenor al echipei Arsenal Londra mai are un proiect care nu întruneşte unanimitatea lumii fotbalului, cel al organizării Cupei Mondiale o dată la doi ani, în loc de o dată la patru ani cum este în prezent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.