Tenismenul britanic a anunţat că intenţioneză să nu joace la turneul final al Cupei Davis, programat luna viitoare, după ce a pierdut, marţi, scor 4-6 6-7 (4), meciul cu germanul Alexander Zverev, din turul al treilea al Mastersului de la Indian Wells, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătorul clasat acum pe locul 121 ATP a declarat că nu este sigur că merită să joace în echipa Marii Britanii.

"Am dat mult Cupei Davis şi, uneori, în detrimentul fizicului meu. Acelaşi lucru s-a întâmplat ultima dată când am jucat în Cupa Davis, la sfârşitul anului 2019. Ştiu că a existat coronavirus, dar m-am luptam cu asta până în septembrie, anul următor De asemenea, acum nici nu simt că aş merita să joc. Evident că asta ar depinde de Leon (n.r. - Leon Smith, căpitanul nejucător), dar nu sunt sigur că merit să joc în acea echipă. Cam (n.r. - Cameron Norrie) şi Dan (n.r. - Daniel Evans) au avut un an grozav. Liam Broady se află în jurul locului 100 şi avem şi perechi de dublu foarte puternice. În acest moment, nu intenţionez să joc Cupa Davis şi, ţiânnd cont de disputarea ei târzie, de plecarea devreme în Australia şi de programul meu de acum până la sfârşitul anului, va trebui să mă odihnesc şi să iau o pauză pentur a-i da corpului meu şansa de a respira. Şi vreau să mă asigur că în pauza dintre sezoane voi petrece cât mai mult timp cu familia mea, pentru că am fost departe de ea în ultimul timp şi aşa va fi şi când voi merge în Australia", a spus el.

Murray a suferit o accidentare la nivelul bazinului la turneul final din 2019, de la Madrid, a ratat Australian Open şi nu a mai putut juca din nou până când turneele, întrerupte de pandemie, s-au reluat, în luna în augustul 2020.

Andy Murray a acceptat invitaţiile de a juca la Anvers şi la Viena, în următoarele două săptămâni, dar fostul lider ATP spune că programul lui va depinde de corpul său şi de nivelul său de oboseală.

Marea Britanie va evolua cu Franţa şi cu Cehia la Innsbruck, în faza grupelor Cupei Davis, la 27 şi 28 noiembrie. Competiţia se va încheia la Madrid, la 5 decembrie, cu doar trei săptămâni înainte ca jucătorii să fie nevoiţi să se deplaseze la Melbourne pentru a intra în carantină înainte de Australian Open.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.