”Am fost neplăcut surprins să văd statuia transformată printr-o intervenţie artistică în culorile curcubeului, asociate astăzi simbolisticii LGBT. Respect libertatea fiecărui om, respect diversitatea şi nu îmi propun să judec formele de exprimare artistică, oricât de controversate ar fi. Dar pot şi trebuie să spun că nu sunt de acord cu această intervenţie asupra unui simbol al Ploieştiului. Ca prahovean, ca om ataşat credinţei, familiei şi valorilor în care am crescut, nu am perceput în comunitatea noastră o asemenea direcţie publică încât un simbol aflat chiar la una dintre principalele intrări în oraş să ajungă să transmită un mesaj care poate fi interpretat astfel, sau mai grav să-i eticheteze altfel pe oamenii de bună credinţă de aici, oameni pe care atât cât îi cunosc eu, sunt cu frică de Dumnezeu şi cu valori moral creştine asumate, ce trebuiesc respectate de toţi ceilalţi. De aceea fac un apel către cei care au afectat imaginea unui simbol, să readucă statuia la starea iniţială, pentru că nu-mi imaginez ca cineva din fruntea autorităţile locale să fi autorizat aşa ceva”, a scris Mircea Roşca pe Facebook, sâmbătă seară.
Postarea politicianului a provocat un val de ironii la adresa sa.
”Conceptul nu are legătură cu LGBT, ci cu Orasul lui Moş Ploaie şi este un simplu curcubeu. Ca să fie steagul LGBT trebuia să aibă 6 culori, statuia domnişorului Goe e vopsită în 7 culori. Singura nelămurire care mai răne este dacă sunteţi doar un prost, sau sunteţi şi ticălos pe deasupra. Aştept un răspuns. Nu l-aţi citit pe Caragiale. Iar dacă l-aţi fi citit, aţi fi ştiut că pe lângă umor, transpira valori umaniste. Deci cel mai probabil ar fi râs pe sub mustăţi de prostia şi de grobianismul dumneavoastră, lucruri de care profită acest politruc abject”, îi transmite o femeie, pe Facebook, lui Mircea Roşca.
Unii internauţi îi arag atenţia lui liderului PNL Prahova asupra faptului că, pare că nu a citit Caragiale, iar dacă a făcut-o, nu a îneles mesajele scriitorului.
”Dacă pe dumneata te reprezinta Dl Goe, îmi pare rau! Se pare că n-ai citit Caragiale”, i scrien un utilizator al reţelei de socializare. Un altul âl întreabă pe deputat: „De când e domnu' Goe simbolul Ploieştiului? Poate Cetăţeanul Turmentat ar fi mai potrivit”.
”Domnule Roşca, A spune «respect arta, dar să fie cenzurată» este o contradicţie în termeni. Domnul Goe este o satiră literară la adresa proastei creşteri, nu o icoană sau un reper al valorilor creştine. Intervenţia face parte dintr-un festival de artă urbană pe deplin autorizat, care aduce viaţă şi dinamică într-un oraş altfel amorţit cultural. Faptul că o paletă cromatică dintr-o lucrare parodică este transformată în pretexte electorale şi panică morală arată că miza nu este identitatea Ploieştiului, ci validarea politică. Un oraş deschis se dezvoltă prin susţinerea creatorilor şi toleranţă estetică, nu prin chemări la cenzură mascate în vorbe mari despre tradiţie. De altfel, sunt tot mai plictisitoare şi lipsite de esenţă toate postările dvs. scrise integral cu inteligenţa artificială”, îi transmite un alt internaut.
Sunt utilizatori ai reţelei de socializare care îl ironizeză pe Roşca, sfătuindu-l să nu ridice ochii spre cer după ploaie: ”Mircea Rosca să vă uitaţi pe cer, după ploaie, nu ştiu cu dau ăştia, dar apare un semicerc colorat. Cred ca au tehnologie avansată, să vă ascundeţi în casa, să nu vă facă gay”
Un alt internaut scrie: „Alt cretin! Prietene, uită-te bine la aceste culori şi ordinea lor, învaţă eventual culorile şi apoi vorbeşte cat vrei. Ca vrem sau nu, în Ploieşti există, trăiesc ,plătesc taxe, muncesc şi vă bagă în buzunar salariile pe care nu le meritaţi. Sunt medici, bucătari,lucrători comerciali sau pompieri. Ce face fiecare în viaţa personală nu este treaba voastră. Pe de altă parte, aceste persoane sunt parte din comunitatea locală”.
„Bănuiesc că atunci cand vedeti curcubeul pe cer sau desenat de vreun copil faceti atac de apoplexie? Apropo de domnul Goe ca simbol al culturii, poate dumneavoastra ati citit in alt registru schiţa lui Caragiale, desi totuşi e un text destul de simplu de interpretat. Domnul Goe şi familia insoţitoare sunt cat se poate de evident portretizaţi ca parveniţi, needucaţi. Domnul Goe e răsfăţat şi obraznic , familia încurajandu-i comportamentul. Poate din acest motiv vă ataşaţi atât de tare de acest personaj, este tot ce reprezinta PSDismul. Bine, aici trebuie sa îl apăr parţial pe săracul Goe, de furt nu a fost acuzat niciodată”, scrie un alt urmăritor de pe Facebook.
Snt oameni care îl acuză pe Mircea Roşca de faptul că, prin pstaraea sa, ăşi fac epropagandă electorală sşo instigă la ură: „Ploieştiul ca şi alte oraşe trebuie sa fie un oraş incluziv, nu mai instigaţi la ură cu subiecte care atacă o comunitate care ştiţi bine că există şi în ţară noastră, plus de asta faceţi discriminare asupra artiştilor şi a unei comunităţi, grup existent”.
„In inepţia şi micimea orizontului vostru, atâta percepeţi când vedeţi mai multe culori decât alb şi negru. Poate ar trebui să rămâneţi acasă, dacă vă deranjează culorile”, este de părere alt internaut.
Nu în ultimul rând, un utilizator al reşelei de sozializare îl îndeamnă pe Mircea Roşca să vadă problemele reale ale oraşului: „Mai întâi încercaţi toaleta gării şi sa ne împărtăşiţi indignarea. Succes!”.