Autorităţile din Sibiu au transmis, luni, că 53 de cadre medicale din spitale, 27 de angajaţi ai SAJ şi 2 cadre ISU sunt în izolare la domiciliu, după ce au intrat în contact cu persoane confirmate cu coronavirus. De asemenea, o asistentă de pe Secţia de Obstetrică-Ginecologie Spitalului Judeţean a fost confirmată cu coronavirus, ea intrând în contact cu 20 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Conform datelor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, ca urmare a anchetei epidemiologice efectuată după rezultatul pozitiv al asistentei din cadrul Spitalului Clinic Judeţean, secţia Obstetrică-Ginecologie, vă aducem la cunoştinţă următoarele informaţii: În ceea ce priveşte numărul de persoane cu care pacienta a intrat în contact, a fost identificat un număr de 20 de persoane – contacte de rangul I (1 contact de familie şi 19 contacţi din sistemul de sănătate)”, a transmis, luni, Prefectura Sibiu.

Sursa citată a precizat că persoana infectată este internată cu tratament specific. Faţă de contactul din familie s-a dispus măsura izolării la domiciliu cu monitorizarea zilnică prin medicul de familie a stării de sănătate, iar faţă de cei 19 contacţi apropiaţi s-a dispus măsura izolării la domiciliu, împreună cu toţi membrii familiilor care locuiesc în aceeaşi locuinţă.

”Cei 19 contacţi din rândul personalului medical au fost testaţi pentru infecţia SARS-CoV-2, până la data prezentei au sosit 14 rezultate, toate fiind negative. Contacţii de rangul II fac parte tot din sistemul medical, aceştia fiind triaţi epidemiologic şi termometrizaţi la intrarea şi ieşirea din tură. Nu s-au înregistrat persoane simptomatice până în prezent din rândul contacţilor”, a mai transmis instituţia.

Prefectura afirmă că activitatea secţiei nu a fost afectată, aceasta desfăşurându-se normal.

În ceea ce priveşte situaţia cadrelor medicale aflate în izolare la nivelul judeţului Sibiu, Prefectura a transmis că sunt 53 de cadre medicale din spitale, 27 de angjaţi ai SAJ şi 2 cadre ISU.

Din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu se află în izolare preventivă de pe secţiile ATI, Obstetrică-Ginecologie, Bloc Operator, Radiologie UPU, Radiologie clădirea Medicală, Nefrologie, un număr de 12 medici, 24 asistenţi, 9 infirmiere, 1 statistician. Din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie se află în izolare preventivă un număr de 2 medici şi 5 asistenţi. Din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitrul Croitoru” al judeţului Sibiu, sunt în izolare preventivă două cadre militare. Din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sibiu, se află în izolare preventivă un număr de  27 de persoane.

”Menţionăm faptul că activităţile din cadrul acestor instituţii deconcentrate, se desfăşoară normal, iar în ceea ce priveşte persoanele izolate niciuna nu prezintă simptome COVID-19”, a transmis Prfectura Sibiu.

În judeţul Sibiu sunt confirmate 55 de cazuri de infectare cu COVID-19.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.