Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, vineri, un act adiţional la contractul cu Apa Nova, care prevede obligaţia societăţii de a face investiţii de 520 de milioane euro în reţeaua de apă şi canalizare a oraşului, până în 2037, necesare în contextul creşterii numărului de locuitori, al extinderii suprafeţei locuite şi al schimbărilor climatice. „Acum, când plouă torenţial, Capitala se transformă într-o mică Veneţie, cu străzi, curţi, subsoluri inundate”, afirmă reprezentanţii municipalităţii. Actul adiţional menţionează că Apa Nova „are dreptul la Ajustarea Extraordinară a Tarifului (ExTA)”, pentru „menţinerea echilibrului financiar”, însă nu precizează cu cât ar urma să fie majorat tariful la apă pentru bucureşteni. Primarul Ciprian Ciucu a afirmat, la şedinţa CGMB, că tariful practicat în prezent este „al doilea cel mai mic din ţară” şi că „preţul este suportabil”. „Creşterea calculată la nivelul unei familii este undeva la 28 de lei. Nu este o creştere care să nu fie suportabilă, dar, pe de altă parte, beneficiile prin finanţarea acestui program de investiţii sunt esenţiale”, a adăugat Ciucu.
„Nu mai vrem un oraş inundat, subdimensionat! Pregătim investiţii de peste 520 de milioane de euro în infrastructura de apă şi canalizare. Dintre care 300 de milioane de euro vor fi aduse de Apa Nova. Bani cu care vom face lucrări importante de modernizare, redimensionare, pentru a face faţă noii densităţi de locuire, de extindere a reţelei, dar şi de punere în siguranţă a Bucureştiului la inundaţii. Acum, când plouă torenţial, Capitala se transformă într-o mică Veneţie, cu străzi, curţi, subsoluri inundate. Nu mai puţin de 80% din suprafaţa oraşului este impermeabilă sau semi-permeabilă”, afirmă reprezentanţii Primăriei Capitalei.
La rândul său, primarul Ciprian Ciucu spune că sistemul de canalizare al Bucureştiului „nu mai face faţă” şi trebuie „pus la punct”.
„A crescut destul de mult Bucureştiul, sistemul de canalizare nu mai face faţă aţi văzut ce s-a întâmplat la ultima ploaie serioasă. Vor fi investiţii pe următorii 10 ani. Dar dacă nu luăm acum aceste decizii, Bucureştiul va fi în aceeaşi situaţie. E esenţial pentru un sistem de canalizare pus la punct”, a declarat primarul Ciprian Ciucu.
Potrivit municipalităţii, investiţiile se vor întinde pe 11 ani şi vor consta în cordonarea cu lucrările majore de infrastructură urbană, printre care: lucrări la reţelele de apă şi canalizare aferente modernizării liniei de tramvai 32, lucrări în zona Giuleşti, precum şi intervenţii asociate dezvoltării zonei Dimitrie Pompeiu – Pipera.
De asemenea, investiţiile vizează creşterea rezilienţei sistemului şi adaptarea climatică, prin investiţii în zonele în care configuraţia terenului favorizează acumulările de apă în timpul ploilor abundente şi/sau a inundaţiilor urbane, reabilitări ale marilor colectoare, cu o vechime de peste 80 de ani şi construirea unor bazine de retenţie pentru preluarea vârfurilor de viitură la evenimente pluviometrice de mare şi foarte mare intensitate, realizarea unor sisteme separative de canalizare, cu descărcarea apei meteo direct în receptorul natural în anumite zone, acolo unde va fi fezabil.
Totodată, precizează Primăria Capitalei, investiţiile vor avea în vedere adaptarea capacităţii şi îmbunătăţirea reţelei de apă şi canalizare prin modernizări suplimentare şi lucrări asupra reţelelor vechi din zona centrală şi istorică şi prin adaptarea reţelelor la dezvoltarea urbană, pentru îmbunătăţirea capacităţii de preluare şi transport.
„Lucrările de investiţii la reţeaua de #apă şi canalizare a oraşului vor ţine cont şi se vor coordona cu alte lucrări pe care le facem - spre exemplu la infrastructura rutieră, la modernizarea şinelor de tramvai sau la termoficare - astfel încât să nu spargem de două ori aceeşi bucată de stradă”, mai arată sursa citată.
Potrivit Actului adiţional nr. 13, aprobat vineri de CGMB, Apa Nova se obligă să investească 300 de milioane euro în reţeaua de apă şi canalalizare a Capitalei, până în 2037, şi să asigure un fond de investiţii, de peste 200 milioane de euro, la dispoziţia Primăriei Bucureşti. Contractul de concesiune între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova a fost încheiat în 2000 şi expiră în 2037.
Potrivit sursei citate, aceste investiţii sunt necesare în contextul creşterii numărului de locuitori, al extinderii suprafeţei locuite, al imposibiltăţii Bucureştiului de a mai rezista la inundaţii şi al schimbărilor climatice.
Actul adiţional publicat pe site-ul Primăriei Capitalei arată că Apa Nova „are dreptul la Ajustarea Extraordinară a Tarifului (ExTA)”, pentru a menţine echilibrul financiar al concesiunii, însă documentul nu specifică precis cu cât ar urma să crească facturile bucureştenilor.
În timpul şedinţei Consiliului General, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat că în prezent, tariful pe care noi îl practică municipalitatea Bucureştiului este „al doilea cel mai mic din ţară”.
„Deci preţul este suportabil, iar creşterea calculată la nivelul unei familii este undeva la 28 de lei. Adică nu este o creştere care să nu fie suportabilă, dar pe de altă parte, beneficiile prin finanţarea acestui program de investiţii sunt esenţiale. Nu sunt beneficii care să înceapă mâine şi are Ciucu nevoie de bani, să-şi facă mâine investiţii. Vor fi investiţii pe următorii 10 ani. Dar dacă nu luăm acum aceste decizii, peste 10 ani Bucureştiul va fi în aceaşi situaţie”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.



























