Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu face paşi importanţi pentru recuperarea spaţiilor verzi, prin faptul că un total de 12.000 de metri pătraţi din inima cartierului Andronache sunt propuşi pentru expropriere, cu scopul de a crea un parc modern şi complet echipat. Acest parc va oferi o varietate de facilităţi, inclusiv terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii şi zone de relaxare, pentru nevoile diverse ale comunităţii. Proiectele vor fi supuse votului consilierilor generali la sfârşitul acestei luni, mai arată comunicatul de presă al USR Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cartierul Andronache nu are niciun parc, niciun spaţiu verde şi niciun loc de joacă. Oraşul pe care mi-l doresc eu are toate facilităţile la îndemână pentru locuitorii săi. Această administraţie a pornit un proces amplu de recuperare a spaţiilor verzi în aşa fel încât să le înapoiez oamenilor ceea ce merită. Sunt 12.000 de metri pătraţi de recuperat pentru comunitatea din Andronache. Sunt convins că la finalul acestei luni, când proiectele vor fi supuse votului consilierilor generali, aceştia, indiferent de grupul politic din care fac parte, vor înţelege că e nevoie de spaţiu verde în cartierul Andronache şi vor vota pentru exproprierea acestor terenuri”, a explicat Radu Mihaiu, conform sursei citate.

Această investiţie depăşeşte suma de 30 de milioane de lei, din care 14 milioane de lei sunt alocate pentru exproprierea terenurilor necesare.

Bucureştiul a suferit pierderi semnificative de spaţiu verde din cauza exproprierilor, aproximativ 500 de hectare fiind afectate, iar Sectorul 2 a fost cel mai grav afectat. Ca rezultat, în prezent, acesta are cel mai mic spaţiu verde pe cap de locuitor: doar 12,43 metri pătraţi, în comparaţie cu cei 26 de metri pătraţi impuşi de lege.

În acest context, reamintim că, anul trecut, USR Sector 2 a lansat campania „Recuperăm Spaţiul Verde” în Sectorul 2. Această campanie a avut ca scop mobilizarea comunităţii pentru susţinerea proiectelor de extindere a spaţiului verde din sector, iniţiate de Primăria Sectorului 2. Printre aceste proiecte se numără Parcul Circului, Parcul Verdi, Parcul Sfântul Pantelimon, Parcul Valea Saulei şi Parcul Moroeni, în total peste 30 de hectare de parcuri noi.

În plus, primarul Radu Mihaiu a obţinut pentru bucureşteni restituirea a 4 hectare de spaţiu verde retrocedate şi a reunit cel mai mare parc din Sectorul 2, Parcul Plumbuita, mai spune sursa menţionată.

Toate proiectele de recuperare a spaţiilor verzi din Sectorul 2 pe site-ul: recuperamspatiulverde.ro

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.