Câteva zeci de persoane protestează, duminică seară, în localitatea Valea Lupului din judeţul Iaşi, cerând autorităţilor amplasarea unor pasarele pietonale pe drumul european care face legătura între Iaşi şi Roman, întrucât în zonă au loc frecvent accidente rutiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oamenii s-au adunat în jurul orei 16.00 în zona unei treceri de pietoni aflată la ieşirea din localitatea Valea Lupului, aflată la graniţa cu municipiul Iaşi.

Protestatarii, în număr de câteva zeci, s-au arătat nemulţumiţi că primăria din Valea Lupului, dar şi autorităţile juţene ieşene ignoră cererile localnicilor privind ridicarea unor pasarele pietonale peste drumul european dintre Iaşi şi Roman. Manifestanţii au pancarte pe care scrie "Vrem pasarele” şi "Viaţa are prioritate”.

Oamenii au blocat traficul rutier în zonă, traversând şoseaua, pe trecerea de pietoni, într-un sens, apoi în celălalt.

“Am tot cerut să se facă aceste pasarele, dar ne tot plimbă dintr-o parte în alta. De promisiuni suntem sătui. Din păcate autorităţile sunt luate prin surprindere de fiecare dată când se întâmplă ceva rău. Nu putem trăi cu frica în sân că o nenorocire ni se poate întampla nouă sau cuiva drag” a spus Cristian Nistor, unul dintre iniţiatorii protestului.

La faţa locului se află mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi. Nu au fost semnalate incidente.

În zonă se produc frecvent accidente de circulaţie, în condiţiile în care drumul european are două benzi pe sens, iar unii şoferi rulează cu viteză mare. 
Ultimul accident s-a petrecut în 9 noiembrie, când o asistentă medicală de la un spital ieşean a murit, fiind lovită violent de o maşină chiar pe trecerea de pietoni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.